Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul a stabilit: Benzina Euro 5 va putea fi folosită până la 1 ianuarie 2018

Publicat in Capital, joi 7 martie 2013 ·

Executivul a aprobat miercuri ”NOTA privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 935/2011 privind promovarea utilizării biocarburanţilor şi a biolichidelor, precum şi modificarea şi completarea HG nr. 928/2012 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei şi de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră”, document prin care a stabilit prelungirea termenului de menţinere a benzinei Euro 5 până la 1 ianuarie 2018

Guvernul a primit din partea ministrului delegat pentru Energie o Notă în care este trecută în revistă situaţia legislativă europeană şi naţională privind comercializarea biocarburanţilor. Legislaţia europeană prevede ca, până în 2020, biocarburanţii şi în special cei avansaţi, obţinuţi din materii prime nealimentare, să atingă ţinta de 10% în ansamblul carburanţilor utilizaţi la autovehicule şi utilaje mobile. Directiva 2009/30/CE prevede însăposibilitatea ca statele membre să păstreze pe piaţă sortimentul de benzină E5 şi după 1 ianuarie 2013, în cazul în care se consideră că parcul auto din statul respectiv prezintă o pondere semnificativă de autovehicule ale căror motoare nu sunt compatibile cu sortimentul E10. Din punctul de vedere al experienţei altorţări europene, se constată că în marea majoritate a acestora, inclusiv în state cu o economie foarte dezvoltată (Olanda, Germania, Danemarca, Suedia etc.), se prevede menţinerea la vânzare, cel puţin până în 2015, a sortimentului de benzină E5 şi a celui de motorină B5.

”Din punctul de vedere al legislaţiei naţionale, aplicarea prevederilor HG nr. 935/2011 şi ale HG nr. 928/2012 permite prelungirea comercializării pe piaţa internă, şi după 1 ianuarie 2013, a sortimentelor de benzină şi motorină E5 şi, respectiv, B5, sortimente cu un procent mai mic de biocarburanţi”- se arată într-un comunicat al G

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis l-a DECORAT pe fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Gandul acum 34 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, l-a decorat pe fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu, cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, în contextul aniversării a 160 de ani de la înființarea Curții de Conturi. Aurelian Bădu

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 54 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

UPDATE - PSD, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Iohannis să candideze la parlamentare /PNL a sesizat BEC pentru a se pronunţa în legătură cu amendamentul

News.ro acum 36 minute
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 4 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Bucureşti - O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate

News.ro acum 27 minute
O adolescentă de 16 ani care conducea fără a avea permis de conducere a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei. Ea era urmărită de poliţiştii Brigăzii Rutiere după ce refuzase să oprească la semnalul acestora.

Acord în Congresul SUA pentru evitarea unui ”shutdown” înainte de alegeri. Ce prevede înțelegerea

Ziare.com acum 4 ore
Liderii grupurilor parlamentare din Congresului american au anunţat duminică, 22 septembrie, un acord care vizează prelungirea bugetului guvernului până la jumătatea lunii decembrie şi evitarea unei paralizii a statului federal înainte de alegerile

Două minivacanțe pentru români la finalul acestui an. Calendarul zilelor libere din 2025

Ziare.com acum o ora
Crăciunul și Anul Nou vor pica în acest an în mijlocul săptămânii, iar autoritățile guvernamentale ar putea decide să acorde câteva zile libere suplimentare pentru a crea o legătură cu weekendurile. Cum prima zi de Crăciun este miercuri, iar a doua

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Vremea

București
acum

22°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°