Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societătile CJ sînt sub lupa politistilor

Publicat in Monitorul de Neamt, joi 7 martie 2013 ·

• lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au în vedere anumite aspecte de la Apa Serv, Troleibuzul si Drupo

Cele mai importante societăti aflate în subordinea Consiliului Judetean Neamt, respectiv Apa Serv, Troleibuzul si Drupo fac obiectul unor ample verificări efectuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Politiei. Este vorba de verificarea mai multor aspecte care au apărut în ultima perioadă inclusiv în presa locală, cu privire la activitatea derulată la societătile mentionate. Subcomisarul Cătălina Bădeanu, purtătorul de cuvînt al IJP Neamt a confirmat „interesul“ colegilor pentru cele trei societăti, mentionînd că deocamdată nu s-a înregistrat nici un dosar penal. „Volumul de muncă este destul de mare, urmînd să fie verificate mai multe documente. În functie de constatări se va stabili dacă aceste verificări se vor transforma sau nu în dosare penale“, a declarat ofiterul. Trebuie spus că pe masa politistilor au ajuns rapoarte ale Curtii de Conturi, dar si unele efectuate de Auditul Consiliului Judetean. În toate materialele se arată că la cele trei societăti s-au petrecut si lucruri mai putin ortodoxe. De exemplu, la Troleibuzul raportul de audit indică cheltuieli fără justificare, lucrări plătite si neefectuate, licitatii cu probleme. Nici la Apa Serv lucrurile nu ar sta mai bine, raportul de audit indicînd mai multe probleme. Urmează ca politistii să stabilească modul în care au fost realizate anumite cheltuieli, lucrări, achizitii si nu numai. În cazul societătii Drupo, politistii au la îndemînă un raport al Curtii de Conturi. Printre aspectele sesizate de inspectorii fiscali la loc de frunte se află achizitiile de material antiderapant pentru iernile 2010-2011 si 2011-2012. • lucrătorii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au în vedere anumite aspecte de la Apa Serv, Troleibuzul si Drupo

Cele mai

Articolul in Monitorul de Neamt >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

23°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°