Am amintit în precedentul articol de numele lui Victor Déznai.

Profesor de limba franceză la Liceul real (german) şi apoi la cel evreiesc din Timişoara, doctor în Litere şi Filozofie al Universităţii pariziene Sorbona, el este un „diletant cultivat“, interesat de progresul vieţii urbane, de importanţa oraşului în evoluţia societăţii şi a individului. Activitatea lui este mai curînd una internaţională şi, deşi militează pentru idealuri asemănătoare cu cele care îi animă pe promotorii urbanismului modern românesc, el pare să aibă puţine relaţii cu aceştia.

DE ACELASI AUTOR Del prencipe della Valacchia Maggiore (II) Del prencipe della Valacchia Maggiore (I) Theophil von Hansen Biserica Mănăstirii Stelea din Tîrgovişte În schimb, o bogată corespondenţă şi activitate publicistică îl plasează alături de nume şi instituţii de rezonanţă internaţională. După ce – timp de mai bine de trei ani – încearcă să convingă personalităţi marcante să-i susţină la Societatea Naţiunilor proiectul pentru organizarea „Olimpiadelor intelectuale“, în 1931 trimite aceleiaşi instituţii un „Proiect al unui Institut Internaţional de Urbanism, pentru studiul ştiinţific al oraşului“, parte a unui „Plan al unei opere fundamentale asupra ştiinţei oraşului.“ Cele două proiecte sînt trimise şi lui Le Corbusier, pe care îl cunoaşte, şi de la care Victor Déznai aşteaptă un sprijin. Ambele propuneri sînt, fără doar şi poate, urmare a frecventării cercurilor ştiinţifice coagulate în jurul Uniunii Internaţionale a Oraşelor, organism care – cu precădere în perioada interbelică – încearcă să pună bazele „ştiinţei comunale“, în fapt, o ştiinţă a administrării oraşului.

În anii imediat următori, Déznai prezintă detaliat ideile pe care le susţine în memoriile înaintate. Sub egida Uniunii, el publică în 1932, la Bruxelles, L’urbanisation du monde. Essai d’une science de la ville, care „stu