Un bărbat din Sibiu care 26 de ani a lucrat la o firmă din Italia specializată în aranjamente florale, realizând, printre altele, ornamente la nunta lui Tom Cruise, s-a întors în oraşul natal şi şi-a deschis o florărie, el pregătind de 8 Martie peste 500 de buchete pentru bănci şi alte instituţii.
Tobias Loris a fugit din România în 1985, când încă nu împlinise 18 ani, s-a stabilit la Roma şi a lucrat aproape 26 de ani într-o firmă specializată în pregătirea de aranjamente florale pentru evenimente, învăţând meserie de la profesionişti în arta florală.
Tobias Loris povesteşte, cu un pronunţat accent italienesc, aventura vieţii sale.
“Am trecut Dunărea înot. Am fugit din România. Nu-mi plăcea, eram copil, nu aveam 18 ani împliniţi. Mie îmi plăcea Occidentul şi cu doi prieteni am zis: «Gata! Noi plecăm». Noi terminaserăm şcoala profesională şi, cum era pe vremea lui Ceauşescu, nu prea ne plăcea nouă să lucrăm, să fim angajaţi. Eram operator ceramist. Nu ne plăcea să lucrăm şi am plecat în Moldova Nouă. Ne-am angajat acolo ca să putem studia faleza, graniţa. Ne-am angajat ca să ne dea flotant că altfel nu aveai ce căuta acolo pe graniţă”, povesteşte Loris.
După o perioadă în care au studiat terenul şi locul pe unde ar trebui să plece înot, cei doi prieteni ai săi au decis că nu se pot încumeta la drum, aşa că a plecat singur. El spune, uşor amuzat, că povestea nu s-a încheiat nici după ce a ajuns în Italia. A cerut azil politic pentru America şi a fost trimis în Alaska.
“În Alaska nu ne-a plăcut, era departe, peste ocean, ne-a angajat la un institut minier. Acolo era frig, era urât, nu ne-a plăcut. Din 18 români câţi ne-am dus, ne-am întors 14, că nu ne-a plăcut. Patru au rămas acolo”, afirmă Loris, care din Alaska s-a întors în Italia.
El îşi aminteşte că “toate statele europene erau bucuroase