Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) susţine că, anul trecut, s-a evidenţiat o creştere uşoară a subscrierilor la asigurările generale, a avut loc o stagnare a evoluţiei asigurărilor de viaţă şi s-a înregistrat un total agregat de 7,5 miliarde lei, mai mare cu circa 4 % faţă de 2011, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Calculul a avut în vedere valoarea nominală a cifrelor, neidexate cu rata inflaţiei.
"Corelate cu estimările principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada de raportare ( creşterea economică a României a fost mai degrabă simbolică - 0,2-0,5%, iar rata anuală a inflaţiei s-a situat la nivelul de 5%) rezultatele asiguratorilor UNSAR indică o scădere în termeni reali, ceea ce înseamnă că piaţa de profil nu şi-a revenit după anii de criză economică", se arată în comunicat.
Reprezentanţii UNSAR consideră că perioada următoare oferă motive de optimism din cauza înregistrării unui trend uşor ascendent în domeniul asigurărilor: "În acelaşi timp însă, aceleaşi rezultate, comparate cu cifrele anilor trecuţi, indică un trend uşor crescător, ceea ce reprezintă un motiv de optimism pentru perioada următoare".
F. A. Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR) susţine că, anul trecut, s-a evidenţiat o creştere uşoară a subscrierilor la asigurările generale, a avut loc o stagnare a evoluţiei asigurărilor de viaţă şi s-a înregistrat un total agregat de 7,5 miliarde lei, mai mare cu circa 4 % faţă de 2011, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Calculul a avut în vedere valoarea nominală a cifrelor, neidexate cu rata inflaţiei.
"Corelate cu estimările principalilor indicatori macroeconomici pentru perioada de raportare ( creşterea economică a României a fost mai degrabă simbolică - 0,2-0,5%, iar rata anuală a inflaţiei s-a situat la nivelul de 5