Pensionarii tulceni îşi amintesc şi acum, printre rânduri, despre umilinţele îndurate în ultimii ani ai comunismului, atunci când o bucată de pâine în plus le lumina ziua, atunci când foamea făcea regulile.

Au existat şi părţi bune ale comunismului, povestesc tulcenii. Dar totul este aşezat în umbră de goana permanentă pentru mâncare.

„Magazinele de haine gemeau de marfă. Nu era foarte scumpă, dar era de foarte proastă calitate. Tot ce era bun, dar absolut tot se dădea pe sub mână, cum spuneam noi atunci. Umblam pe la oceanişti să facem rost de ţigări să le dăm vânzătoarelor ca să căpătăm ceva de calitate. Şi acum îmi aduc aminte ce însemnau pentru familia noastră nişte perdele de Paşcani sau un covor persan. Cartoane întregi de ţigări şi zile întregi de umblat pe la acelaşi magazin, la aceeaşi vânzătoare...“, îşi aminteşte Florentina Gavril (63 de ani), o pensionară din Tulcea.

Magazinul de haine Diana (astăzi Winmarkt) era plin de oameni. Dar nu cumpărători. Oameni ieşiti la plimbare. Era un fel de trend la momentul respectiv. Cam la fel cum ies astăzi unii tineri la plimbare prin mall. „Da, Diana era micul nostru mall. Ieşeam de la muncă şi mergeam să ne plimbăm pe acolo. Nu cumpăram nimic, ne mai întâlneam cu unii, cu alţii, ne mai uitam prin vitrine. Că aceste vitrine erau pline...“.

Celelalte, cele cu mâncare, erau goale. Pustiu. Sufla vântul în magazine. Da, mâncarea era marea problemă a comunismului. „Poate nici nu s-ar fi terminat aşa dacă nu ar fi flămânzit populaţia. Dacă nu ne-ar fi adus în starea de a pierde nopţile la cozi pentru o bucată de carne“.

Nopţi întregi petrecute la cozi

Vânzătoarele şi cei care distribuiau buteliile erau cele mai importante persoane din oraş. Ei erau cei care aveau acces la cele mai importante resurse, îşi amintesc pensionarii tulceni.

Au deve