Artistul plastic Valeriu Şuşnea s-a întors la prima dragoste, odată cu împlinirea vârstei de 53 de ani. Aşa cum şi-a obişnuit publicul, preşedintele UAP Buzău a organizat, miercuri, cu ocazia aniversării, o amplă expoziţie cu cele mai recente creaţii, printre care şi pictură pe sticlă, tehnică prin care Şuşnea debuta în urmă cu ceva ani pe simezele buzoiene.
La eveniment, alături de artist s-au aflat prieteni, colegi de filială, oficialităţi sau simpli iubitori de artă.
„Prin conţinutul expoziţiei, Valeriu Şuşnea revine la nişte origini picturale care i-au fost, îi sunt şi cred că îi vor fi în continuare extrem de fecunde. De altfel, ca să fiu sincer, aşa l-am cunoscut eu, ca pictor de icoane pe sticlă. Era vorba
despre un set de 50-60 de lucrări, care între timp s-au epuizat, ajungând prin Franţa. Vorbind despre lucrările sale, îmi vine în minte o povestioară a unui înţelept chinez care spunea că există picturi în care putem călători, picturi în care putem vagabonda, picturi la care putem privi şi, nu în ultimul rând, există picturi în care putem locui. Picturile lui Valeriu Şuşnea, în ansamblul lor, sunt picturi în care putem locui, şi asta pentru că ne întâlnim cu propriul nostru sine şi ne redescoperim ca fiinţe culturale şi metafizice”, a declarat prof. George Tarara.
Scurt recital Mircea Barac
Pe lângă lucrările de pictură pe sticlă, pictură pe lemn şi grafică, toate realizate în cadrul aceleiaşi teme, „Semne şi simbol”, Valeriu Şuşnea a prezentat publicului şi o lucrare mai puţin obişnuită. Este vorba despre „Decalogul lui Mihai Eminescu”, o lucrare compusă dintr-un panou pe care au fost prinse zece piese mobile, pictate pe ambele părţi: pe o faţă simbolurile
eminesciene, iar pe cealaltă versurile celor mai importante poezii. Lucrarea a fost realizată cu ocazia expoziţiei „Carte, obiect – omagiu lui Emine