În peisajul sordid al comunismului existau oaze de aprovizionare, unde oamenii îşi căutau cunoştinţe vitale. Erai aranjat dacă aveai „pe cineva“ care să lucreze la abator, la fermă, la alimentara, la gostat, la peco sau la butelii. Aşa puteai face rost, pe sub mână, de tot ce te-ar fi costat nopţi la cozi şi încăierări pentru obţinerea unui loc la rând.

La Constanţa, toată lumea se îmbrăca şi se încălţa de la magazinul Tomis sau de la Romarta - unde găseai marfă Guban.

La alimente, mai aprovizionate erau magazinele Mercur. Laptele, zahărul, uleiul, untul şi lemnele de încălzit se dădeau pe cartelă, benzina era raţionalizată, iar maşinile circulau alternativ duminica: o dată cele cu număr de înmatriculare cu soţ, altă dată - cele cu numere fără soţ.

Mâncarea de bază erau cartofii, parizerul, peştele decongelat, tacâmurile de pui şi „adidaşii“ de porc. Blocurile erau îngheţate, iar locatarii îşi cumpăraseră sobe cu horn scos pe geam sau prin aerisire.

Copiii învăţau la lumina lumânării, pentru că întreruperile de curent erau zilnice şi durau câteva ore.

Programul de televiziune era de 2 ore pe zi. Deşi „toţi românii erau egali“, diferenţele se vedeau încă din copilărie. Doar cei mai norocoşi elevi aveau penare chinezeşti, restul se mulţumeau cu cele din lemn.

Cel mai râvnit loc din Constanţa era în vremea comunismului Gospodăria de partid. Aceasta funcţiona pe strada Mircea cel Bătrân, în centrul oraşului, lângă Şcoala pentru activiştii de partid. În anii `90, gospodăria a fost transformată într-un hotel, Astoria, care în anii 2000 a devenit sediul PSD Constanţa.

La Revoluţie, Şcoala de partid a fost „rechiziţionată“ de facţiunea civilă a Institutului de Marină Mircea cel Bătrân, care a dorit să se desprindă de regimul militar. Aici s-a înfiinţat Institutul de Marină Civilă, ulterior Universitatea Maritimă din Constanţa.