Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERSECŢII. Intersecţii politico-culturale

Publicat in Observator Cultural, joi 7 martie 2013 ·

Sînt din nou în Israel, pe malul mării, la Haifa. E (relativ) cald astăzi, în orice caz mai cald decît în majoritatea oraşelor europene în care mi-ar plăcea să mă plimb dacă nu aş fi aici. Am citit dimineaţa Observa­tor cultural şi apoi m-am dus la cinema să vad un film documentar israelian în competiţie, anul acesta, pentru Premiile Oscar. Un film politic în care personalităţi proeminente ale Serviciilor Secrete îşi exprimă, foarte deschis şi fără parti-pris-uri evidente, părerile despre conflictul israelo-palestinian aşa cum a evoluat acesta în ultimii patruzeci de ani. Peste patru săptămîni doar, aici se va sărbători Paştele (Pesach), care comemorează, în tradiţia evreiască, ieşirea din Eghipet şi cei patruzeci de ani petrecuţi în deşert în drum spre Ţara Sfîntă. Drumul a fost lung şi greu, se pare însă că traversarea deşertului politic este mai grea şi mai lungă decît aceea a deşertului de piatră şi de nisip. Reprezentanţii forţelor de ordine, tehnocraţii bătăliilor antiteroriste au păreri diferite despre tacticile folosite, dar sînt de acord în ceea ce priveşte strategia. Sau mai exact, în ceea ce priveşte lipsa de viziune strategică a conducătorilor politicii israeliene în conflictul cu palestinienii. Ceea ce înseamnă că traversarea deşertului politic ar mai putea dura cîteva decade.

Aici, pe malul Mediteranei, esenţa conflictului nu este în primul rînd economică. Cu toate că acest aspect nu poate fi nici el neglijat. În România sau în America nu se vorbeşte de „conflicte“, ci mai degrabă de „crize“; conflict sau criză însă, şi în acest caz se pune întrebarea naturii situaţiei şi mai cu seamă aceea a ramificaţiilor sociale, politice şi culturale ale acesteia atît la poalele Carpaţilor, cît şi pe continentul nord-american. Şi comună tuturor locurilor menţionate pare a fi lipsa de viziune strategică a guvernanţilor. Din Observator cultural citit în

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Energiei A fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
La Baku, cu prilejul COP 29, a fost semnat contractul pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă între Nuclearelectrica și consorțiul companiilor Flour, Sargent & Lundy (SUA), Atkins Realis (CANDU - Canada) și Ansaldo (Italia). Sebastian-Ioan Burduja

Cluj: Băiat de 15 ani, trimis în judecată după ce ar fi agresat sexual şase copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani / El ar fi abordat victimele în parcuri, într-o tabără şi într-o toaletă publică

News.ro acum 42 minute
Un băiat în vârstă de 15 ani a fost trimis în judecată de procurorii din Cluj după ce ar fi agresat sexual şase copii cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, aptele având loc în perioada martie 2023 - octombrie 2024. El ar fi abordat victimele în parcu

Economia UE revine pe creștere ușoară. Comisia Europeană se teme însă de riscuri și incertitudini

HotNews acum 16 minute
După o perioadă prelungită de stagnare, economia Uniunii Europene (UE) revine pe o pantă modestă de creştere, iar procesul de dezinflaţie continuă, conform prognozei de toamnă a Comisiei Europene, potrivit căreia PIB-ul UE va avansa cu 0,9% în 2024

Președintele Klaus Iohannis a semnat pentru achiziţionarea a 32 de avioane de luptă F-35

Ziua Constanta acum 2 ore
Vineri, 15 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat promulgarea legii privind achiziţionarea de către România a 32 de avioane de luptă multirol de ultimă generație F-35. Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat viner

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 3,9 miliarde de lei pentru închiderea minelor din Valea Jiului și compensarea minerilor care rămân fără locuri de muncă

HotNews acum 39 minute
Comisia Europeană a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane euro (aproximativ 3,9 miliarde lei) pentru acoperirea costurilor excepționale generate de închiderea a patru mine

Sezonul de schi e aproape. În Poiana Brașov s-au pus în funcțiune instalațiile care produc zăpadă artificială VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Primăria Brașov anunță că a pus în funcțiune de vineri dimineață, 15 noiembrie, instalațiile care produc zăpadă artificială, pentru a amenaja pentru sezonul de schi pârtiile din Poiana Brașov. Tunurile și lănciile folosite pentru producerea de zăpad

Cât costă cel mai scump bilet la meciul de box de 80 de milioane de dolari dintre Mike Tyson și Jake Paul. Lupta se vede în direct pe Netflix

Libertatea acum 2 ore
Mike Tyson, unul dintre legendarii boxeri din istorie, se va lupta pe 16 noiembrie 2024, la 3.00 (ora României), cu Jake Paul, un tânăr de 27 de ani, care este cunoscut datorită rețelelor de socializare și a clipurilor de pe YouTube.

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024

Libertatea acum 3 ore
Prognoza meteo pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Comisar șef în cadrul IGPR - Direcția de combatere a criminalității organizate, trimis în judecată pentru fapte de corupție

Ziua Constanta acum 5 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a inculpatului ANDRICA MARIUS-CORIOLAN, comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Gene

REZIDENȚIAT 2024. 10.575 de candidați înscriși la concursul de intrare în rezidențiat din 17 noiembrie

Gandul acum o ora
Anul acesta, pentru concursul de admitere în rezidențiat, care va fi organizat de către Ministerul Sănătății prin Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, în centrul Expozițional ROMEXPO din Capitală, duminică, 17 Noiembrie

Vremea

București
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

2°/12°
lun.

2°/10°
Constanta
acum

vin.

6°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
Timisoara
acum

vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

2°/11°