Victor Ponta a pus piciorul în prag. Îi anunţă pe posesorii certificatelor de revoluţionar că nu va mai plăti. Până când? Până când numărul acestora nu va deveni rezonabil. Dar ce înseamnă rezonabil? Şi cine ar putea să facă operaţiunea de scădere? Unde este dreptatea şi unde este nedreptatea în această istorie atât de controversată?

Nu fac decât să-mi exprim un punct de vedere propriu în raport cu decizia Guvernului. E adevărat, un punct de vedere bazat pe propria mea experienţă legată de această temă. În 1989, este o realitate, s-a tras în oameni. Înainte de 22 decembrie, înainte deci de fuga lui Ceauşescu, a existat un număr de victime. Morţi şi răniţi. În special la Timişoara şi Bucureşti. După data de 22 decembrie ’89, au murit încă 1.000 de oameni. Aceştia sunt victimele nebuniei cu aşa-zişii terorişti. Şi, evident, alţii au fost răniţi. Au trecut de atunci 23 de ani. Între timp, în mod natural, unii dintre cei care au primit diplome de revoluţionar – în sensul larg al termenului, incluzând, deci, răniţi sau rude ale victimelor – s-au prăpădit. Alţii trăiesc. Şi mulţi dintre ei, mă refer la cei care au fost răniţi, nu mai pot munci sau au capacitatea de munca redusă. E drept ca aceştia să nu mai primească ajutoare de la stat?

Este nedrept. Pentru că, în definitiv, aceşti oameni au fost, într-o formă sau alta, carnea de tun a unei lovituri de stat care, în timp, s-a transformat în revoluţie şi care, tot în timp, ne-a adus mai multă libertate, mai multă democraţie şi mai multă speranţă. Dar cum de s-a ajuns ca, de la sub 2.000 de victime, să avem astazi zeci de mii de persoane cu diplome de revoluţionar? Cum de a fost posibil ca cele mai multe certificate de acest fel să fie dobandite nu imediat după producerea evenimentelor, ci ani buni mai târziu?

Dacă, pentru unii, participarea la evenimentele din decembrie a fost un g