Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Costumul popular, de la Columna lui Traian, Regina Maria şi până la buzoianca Adela Petre (foto)

Publicat in Opinia Buzau, vineri 8 martie 2013 ·

Incursiune fascinantă în istoria României prin intermediul unui studiu asupra costumului popular – aşa ar putea fi descris pe scurt vernisajul expoziţiei „Ce ne povesteşte portul popular românesc”, organizat ieri la Palatul Comunal.

Buzoienii au avut ocazia să vadă cu ochii lor zeci de costume unicat, o parte dintre ele fiind purtate de reprezentantele Casei Regale, lucru certificat inclusiv prin fotografiile prezentate. Evenimentul, organizat de către Muzeul Judeţean cu ocazia Zilei Femeii, din păcate nu s-a putut bucura, aşa cum fusese anunţat, de prezenţa Adinei Nanu, cel mai important specialist român în domeniul costumului popular. Obligată să îşi amâne vizita din motive de sănătate, aceasta a fost înlocuită în cadrul vernisajului de către istoricul Georgeta Filipi şi Sanda Teodorini.

„Trebuie să ştiţi că aveţi în faţă câteva costume din colecţia doamnei Adina Nanu, cea mai bogată colecţie de modă din Europa. Când a dus-o la Veneţia, cele câteva mii de piese de îmbrăcăminte au făcut senzaţie”, a declarat Georgeta Filipi.

Piesele prezentate la Buzău au format o pledoarie pentru continuitate, care răspunde într-o oarecare măsură celor obsedaţi de întrebarea „de unde venim?”.

„Istoricii se tot întreabă dacă suntem daco-romani, dacă am venit după unguri, cine a fost mai întâi: oul sau găina? Sunt tot felul de prostii. Există, în schimb, nişte adevăruri perene, indubitabile şi unul dintre ele este costumul popular. Pe el îl întâlnim pe Columna lui Traian, la Adamclisi şi, iată, îl întâlnim şi pe buzoianca Adela Petre, cea care păstrează tradiţia vie. Nu sunt absurdă să cred că vă veţi îmbrăca vreodată într-un costum de dac, dar de acolo se pot adapta foarte multe lucruri. Acest costum s-a aflat aici, în acest spaţiu geto-dacic, pe unde au trecut năvălitorii, unde apoi s-au constituit statele feudale şi a fost purtat de boieroaice, domniţ

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 31 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°