Idei tâmpite în dialog

Știți tabloul lui Camil Ressu, "Cosași odihnindu-se", da? Ați observat că în el sunt patru bărbați care se odihnesc și o femeie care le cară merinde și apă, nu? Ei, bine, așa e și-n viață. Ele cu treabă non-stop, ei cu odih… ei cu munca grea, urmată de odihnă. Ce nu se-aude din tablou e conversația dintre doamna cu merindele și unul dintre cosași, soțul dumneaei:

– Auzi, iubito, ce-ar fi să mergem noi într-o mică vacanță, pe Lună?

– Într-o mică vacanță?

– Da. Facem plajă, baie, scufundări, mâncăm bunătăți!

– Plajă, baie, scufundări?

– Da.

– Pe Lună?

– Daaa.

– Noi suntem niște țărani într-un tablou, nu știu dacă realizezi asta. Nu avem cum să facem toate tâmpeniile care-ți trec ție prin cap. O dată, pentru că țăranii nu merg la scufundări, apoi pentru că nu putem pleca nicăieri. Tre' să rămânem aici, în tablou.

– Ești culmea! Orice ți-aș propune nu-ți convine.

Are dreptate el. Așa e și-n viață. Ei au tot timpul idei, cu care ele, zgripțuroaicele prozaice, nu sunt de acord:

– Iubito, mi-a venit o idee genială. Ce-ar fi să vindem tot și să plecăm într-o croazieră de cel puțin un an, prin toată lumea?

– Nu avem nici după ce bea apă. Ce să vindem?

– Casa, mașina, yacht-ul…

– Dar nu avem casă, mașină și yacht.

– Da, sigur! Niciodată nu zici și tu "da" la o idee de-a mea.

– Stăm cu chirie într-o garsonieră din Rahova.

– Totul îți pute!

– Nu chiar totul, doar șosetele tale. Du-te și pune-le în coșul de rufe.

Practic, femeile nu există decât ca să le taie lor, bărbaților, aripile. Ca să le amintească mereu că ideile lor sunt irealizabile, fanteziste și proaste și să-i pună să-și schimbe șosetele.

Război și tace

Dacă Dostoievski i-ar fi spus nevesti-sii că vrea să scrie un roman despre un student care omoară dou