„Le putem spune partenerilor noştri: sunaţi-ne! La fel şi cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Acum este folosit în alte domenii şi devine un handicap. Şi trebuie să ne gîndim foarte serios dacă mai merită să continuăm acest lucru. (...) Există posibilitatea de a denunţa unilateral Mecanismul de Cooperare şi Verificare.“ Teodor Baconschi, ministru de Externe, ianuarie 2011
„România are Albiţa. Olanda are Rotterdam-ul. Da? Îmi pare rău, nu Albiţa e poarta de intrare a ţigărilor, a alcoolului, a drogurilor. Şi nu România, din neputinţă, a legalizat prostituţia, nu România, din neputinţă, a legalizat consumul de droguri.“ Traian Băsescu, septembrie 2011
„Dacă în mod nejustificat şi nelegitim nu se adoptă o soluţie de compromis pentru care sîntem dispuşi să discutăm, atunci nu va mai fi o prioritate pe agenda imediată a Guvernului. (...) Cei care doresc să se lămurească, să facă invitaţia României şi Bulgariei la momentul pe care îl doresc.“ Titus Corlăţean, ministru de Externe, martie 2013
„Germania a pierdut ocazia să tacă.“ Radu Stroe, ministru de Interne, martie 2013
DE ACELASI AUTOR Tradiţional, modern şi eurodezabuzat De ce ne interesează bulgarii? Povestea europeană a micului românesc Uniunea Europeană - un Turn Babel al nemulţumirilor Cum era de aşteptat, elitele politice româneşti s-au antrenat într-un nouă bătălie la baionetă, pe ruinele încă fumegînde ale eşecului aderării la Spaţiul Schengen. Doar că piesa aceasta proastă am mai văzut-o, iar aceşti oameni, care se pretind serioşi sau importanţi, nu-şi dau seama că au început să cam plictisească.
După cum se poate vedea şi din citatele de mai sus, atacurile la adresa partenerilor care ne refuză accesul în Spaţiul Schengen reprezintă o constantă în discursul politic de la Bucureşti.
Adevărul este că, de la semnarea Tratatului de Aderare, în decembrie 2004, şi