Proaspăt disponibilizat de la combinatul Mechel Câmpia Turzii, lăsat fără cele 3 plăţi compensatorii convenite cu angajatorii ruşi, strungarul Ion Bozdog a decis marţi, cu o zi înainte de a împlini 58 de ani, să îşi încheie socotelile cu patronii şi bancherii. Bozdog, caracterizat de către liderul său de sindicat drept: ”un om blând, sensibil şi sufletist, care se stresa de situaţia creată după ce a fost trimis în şomaj (…) cel mai bun strungar din secţie”, a ales ştreangul.

Un psihiatru ar explica poate că Ion Bozdog nu s-a încadrat în anumite limite ale normalităţii care fac majoritatea să nu recurgă la gesturi fatale în situaţii limită. In faţa unor provocări mult mai dure decât cea în care s-a găsit domnul Bozdog, sunt destui care refuză încheierea socotelilor cu viaţa şi care continuă să lupte, uneori cu succes. Statistic, arată însă sociologii - lucrarea lui Emile Durkheim ”Sinuciderea” fiind o referinţă în domeniu - ponderea masa celor care recurg la acest gest este în creştere în perioadele de criză economică, financiară, socială. ”Sinucidere anomică” defineşte Durkheim ce i s-a întâmplat strungarului Bozdog. Intr-un registru mai puţin dramatic, sunt mulţi alţii care nu se mai regăsesc în această ţară. Familiile rămase pe drumuri în urma închiderii fabricilor, absolvenţi de licee intraţi direct în şomaj ce ajung la delincvenţă, copii din familiile plecate la muncă, rămaşi fără îndrumare parentală, cupluri divorţate în urma separării de lungă durată, toate acestea sunt o cangrenă socială a României. Cu 3,1 milioane de locuri de muncă în privat şi 1,2 milioane salariaţi la stat, deci puţin 5 milioane de contracte de muncă la o populaţie de 20 de milioane de locuitori, România deţine un loc codaş în Europa. Fără a fi cea mai bine plasată, Polonia, cu o populaţie de 38 de milioane de locuitori, are 13,8 milioane de angajaţi, din care 10,2 milioane la pr