Evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a depăşit 70% la finele anului 2012, totalizând un miliard de lei, respectiv 300 milioane de euro, numai în sectorul pâinii, a declarat preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu.
'Evaziunea fiscală la 31 decembrie 2012 este de peste 70%. În primele două luni din 2013 am înregistrat cea mai spectaculoasă scădere de vânzări înregistrată vreodată, de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea evaziunii totalizează un miliard de lei numai pe pâine, ceea ce înseamnă 300 de milioane de euro', a spus Popescu.
Acesta a precizat că un producător care scoate pe piaţă o pâine de 350 de grame la 80 de bani face evaziune fiscală.
'Este imposibil. La 80 de bani producătorul nu îşi plăteşte nici făina cu aceşti bani. E clar că este evaziunea fiscală şi cota de TVA este foarte mare', a adăugat şeful ROMPAN.
Potrivit sursei citate, marii producători din sector au pierdut segmente extrem de importante, deţinând la ora actuală mai puţin de 30% din piaţă.
Aurel Popescu a arătat, în acest context, că efortul bugetar în cazul reducerii la 9% a TVA la pâine ar fi de 25 de milioane de euro, bani pe care brutarii ar fi dispuşi să-i plătească din buzunar.
'Vom face azi o demonstraţie în acest sens. Efortul bugetar în cazul reducerii TVA la pâine la 9% ar fi de 25 de milioane de euro, banii pe care noi suntem dispuşi să-i plătim din buzunar, numai să fie redusă cota TVA, iar câştigul nostru va fi din creşterea vânzărilor după reducerea TVA. Eu nu am glumit când am spus că vom plăti noi aşa ceva pentru că ANSVSA poate confirma că plătim controlul la Autoritate, dar din păcate tot pe noi ne controlează şi ne dau tot nouă amenzi, iar pe alţii îi ţin foarte bine', a subliniat Aurel Popesc