Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Cadouri de 1 milion de euro ale municipalităţii către cel mai scump serviciu de salubrizare din ţară. Edilul şef din acea perioadă, Iuliu Ilyes, atacă în instanţă acuzaţiile

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

După ce Curtea Judeţeană de Conturi Satu Mare şi-a făcut public raportul pe anul 2011, fostul edil- şef din acea vreme, Iuliu Ilyes, a acţionat instituţia în instanţă, fiind de părere că cei 800.000 de euro, prezentaţi ca fiind un prejudiciu adus municipalităţii prin intermediul firmei de salubrizare, ar fi nejustificaţi.

După ce Curtea Judeţeană de Conturi Satu Mare şi-a făcut public raportul pe anul 2011, fostul edil- şef din acea vreme, Iuliu Ilyes, a acţionat instituţia în instanţă, fiind de părere că cei 800.000 de euro, prezentaţi ca fiind un prejudiciu adus municipalităţii prin intermediul firmei de salubrizare, ar fi nejustificaţi. În opinia fostului primar, inspectorul care s-a ocupat de aceste controale, a prezentat în raport acuzaţii puerile, absurde care, în procent de 80%, vor fi demonstrate a fi nefondate.

Ce spune Curtea de Conturi

Din extrasele Curţii de Conturi Satu Mare pe anul 2011, reiese faptul că Primăria Satu Mare a plătit nelegal 2, 35 milioane lei pentru servicii de salubrizare la tarife mai mari decât cele stabilite prin contract şi 1, 35 milioane contravaloarea unor “servicii de transport a reziduurilor menajere” fără temei legal, primarul din acea vreme, Iuliu Ilyes. Asta înseamnă că în doar doi ani de zile „cadourile“ s-au concretizat în 3, 7 milioane de lei, aproape un million de euro.

La Primăria municipiului Satu Mare s-a constat, în perioada 2009–2011, efectuarea de plăţi necuvenite către operatorul SC Florisal SA, pentru servicii de salubrizare la tarife mai mari decât cele stabilite prin contractul încheiat, prejudiciul fiind de 2.355.000 lei. Abaterea s-a datorat acceptării la decontare a tarifelor actualizate eronat, în funcţie de indicele mediu al preţurilor de consum pentru populaţie, pentru apă, canal, salubritate, şi nu în funcţie de nivelul mediu al indicatorului ratei inflaţiei sau deflaţiei pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°