Reprezentanţii industriei de morărit şi panificaţie ameninţă cu greva fiscală dacă Guvernul nu va accepta măsurile pe care le vor propune, joi, la Conferinţa Naţională a Brutarilor.
“Dacă Guvernul nu va rezolva problemele lansate în apelul pe care îl vom trimite la Palatul Victoria cred că vom face o grevă fiscală. Nu avem o altă soluţie, adică nu vom mai avea de unde plăti. Am încheiat anul 2012 cu zeci de milioane de euro pierdere. Nu este nicio o glumă, dar vom hotărî în cadrul acestei conferinţe”, a declarat, joi, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase (ROMPAN), Aurel Popescu, citat de Agerpres. Apelul care va fi prezentat în conferinţă vizează, în primul rând, reducerea TVA de la 24% la 9% pe lanţul grâu-făină- pâine, precum şi reglementarea controlului.
“Organele de control să îşi facă datoria, pentru că de ani buni nu au făcut acest lucru. Problema cu bonul fiscal trebuie rezolvată adică trebuie amendat şi cel care emite şi cel care cumpără. Dacă va rămâne taxarea inversă la grâu vrem TVA 9% doar la făină şi pâine“, a adăugat Popescu.
În industria de morărit, panificaţie şi produse făinoase activează 6.178 unităţi. Din numărul total al angajaţilor din industria alimentară, care se ridică la 151.000 persoane, 80.000 activează în industria de morărit şi panificaţie.
Potrivit lui Aurel Popescu, evaziunea fiscală în sectorul de morărit şi panificaţie a depăşit 70% la finele anului 2012, totalizând un miliard de lei, respectiv 300 milioane de euro, numai în sectorul pâinii.
“Evaziunea fiscală la 31 decembrie 2012 este de peste 70%. În primele două luni din 2013 am înregistrat cea mai spectaculoasă scădere de vânzări înregistrată vreodată, de 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea evaziunii totalizează un miliard de lei numai pe pâine, ceea ce înseamnă 300 de milioane de