Declaraţia aparţine primarului Ovidiu Teodor Creţu şi a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă. Creţu spune că bugetul municipiului Bistriţa nu îşi poate permite finanţarea unui aeroport, deşi "ar fi nemaipomenit". -AA+A
Municipiul Bistriţa nu îşi permite să susţină un aeroport Potrivit edilului municipiului Bistriţa, e vorba de sume mari de bani şi care nu există la nivelul oraşului: "Un aeroport în Bistriţa ar trebui să fie susţinut cu sume foarte mari de către altcineva decât Administraţia aeroportului şi reamintesc de aeroportul din Târgu Mureş, care deserveşte o populaţie mult mai mare decât cea din zona noastră, a fost închis circa trei ani după Revoluţie, din cauza problemelor financiare şi el funcţionează în continuare într-o situaţie dificilă din punct de vedere financiar, sprijinit de un municipiu mult mai puternic, cum este Târgu Mureş, cu două curse pe săptămână la Bucureşti", spune Ovidiu Teodor Creţu.
El a dat şi exemplul celor de la compania aeriană maghiară, Malev, companie care a susţinut financiar aeroportul din Târgu Mureş, dar acum a falimentat: De când a falimentat Malev-ul, care a dorit neapărat să deschidă o cursă spre Târgu Mureş, au probleme foarte mari. O perioadă au fost puternic sprijiniţi de acea companie aeriană maghiară care a falimentat. Repet, Bistriţa nu poate susţine din punct de vedere financiar un aeroport, cu tot ceea ce înseamnă el, care să aibă şi curse undeva. Ca să avem o pistă şi nişte clădiri, ok, se pot construi, dar trebuie să vină avioane. Cineva trebuie să zboare cu avioanele acelea, ori numărul de pasageri din Bistriţa este foarte mic ca să poţi avea curse cel puţin săptămânal", a conchis Creţu. .
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet