Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflicte de interese în comisia parlamentară ce anchetează situaţia de la Banca de Economii

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

Membrii Comisiei de anchetă la Banca de Economii trebuie să semneze o declaraţie care să ateste lipsa unor conflicte de interese, a solicitat fracţiunea PLDM din Parlament.

„Am insistat ca fiecare membru să semneze o declaraţie care să ateste lipsa conflictelor de interese. Am primit anumite informaţii. Este important ca membrii comisiei să spună dacă au acţiuni la Banca de Economii şi în alte bănci. Dacă există acest conflict de interese, să-şi suspende activitatea în cadrul comisiei”, a anunţat deputatul PLDM, George Mocanu, care este şi membru al comisiei.

Deputatul comunist Oleg Reidman a declarat că propunerea nu poate fi susţinută, pentru că această condiţie ar urma să fie impusă din start, atunci când s-a votat componenţa comisiei de anchetă. Totodată Reidman, care este şeful comisiei de anchetă a avertizat persoanele ce sunt invitate pentru a fi audiate să nu facă declaraţii care calificate "drept tentative de influenţare a membrilor comisiei".

Aminitim că ieri în cadrul comisiei au fost audiaţi reprezentanţii statului în Consiliul de Administraţie al Băncii de Economii, preşedintele Consiliului, Victor Bodiu, consilierul ministrului Finanţelor, Veaceslav Mămăligă, şi şefa direcţiei generale Datorii Publice, Elena Matveeva.

Astăzi au fost invitaţi pentru audieri reprezentanţii Ministerului Finanţelor, iar săptămâna viitoare - guvernatorul şi viceguvernatorul Băncii Naţionale Moldovei.

Din componenţa comisiei fac parte deputaţii Oleg Reidman (PCRM), Veaceslav Bondari (PCRM), Valeriu Guma (PD), Alexandru Bannicov (PCRM), Vadim Cojocaru (PL), Oleg Garizan (PCRM), Chiril Lucinschi (PLDM), George Mocanu (PLDM) şi Liliana Palihovici (PLDM).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 42 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Salariul minim brut pe economie crește la 4.050 de lei. Anunțul Guvernului

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat miercuri, 27 noiembrie, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar. ”Majorăm astăzi salariul de bază minim brut pe ţară garantat

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 32 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Trei persoane au fost arestate după ce au încercat să ascundă droguri în ghiozdanul unei fetițe în vârstă de opt ani

Adevarul acum 36 minute
Doi bărbaţi şi o femeie au fost arestaţi după ce au fost prinşi în trafic cu droguri, în Sectorul 1 al Capitalei. Ei au încercat să ascundă marfa, pe 19 noiembrie, în ghiozdanul unui copil de opt ani, care se afla cu ei în maşină.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 40 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 28 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum 48 minute
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°