Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dupã ce a început sã facã boboc blocul-fantomã din Dallas, pare-se cã / Americanul originar din Vulcan a ochit şi cãminul de lângã Penny

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 7 martie 2013 ·

Mulţi s-au crucit în luna mai când, auzind de la unii sau citind în “Unda de şoc”, au aflat de unul care n-a avut ce face cu banii şi a cumpãrat blocul-fantomã din cartierul Dallas (Micro 3B) din Vulcan. Cei cãzuţi pe gânduri la vremea aceea au început sã-şi revinã vãzând cum, dupã câteva luni, penalul acela de bloc îşi schimbã înfãţişarea pe zi ce trece. Dar, ca sã ajungã pânã aici, americanul a trebuit sã scoatã bani din buzunar.

Sã recapitulãm un picuţ

La începutul anului, un tânãr vulcãnean care, din anii pe care-i are, cea mai mare parte şi-a petrecut-o în Statele Unite, unde a ajuns cum se ajungea înainte de ‘89, venit la ai lui la Vulcan, s-a preumblat şi prin Dallas. A vãzut sperietoarea, cãreia oamenii îi ziceau blocul-fantomã, a întrebat ce-i cu scheletul ãla de bloc şi s-a dus chitit la primãrie, sã vadã cum poate sã-l ia cu acte în regulã. Ca la noi la nimeni. Primarul Gheorghe Ile - în loc sã-l ia pe american în braţe şi sã-l pupe, mulţumindu-i, astfel, lui Dumnezeu cã i-a trimis pe unul care s-a oferit sã facã, pe cheltuiala lui, din rãpciuga asta un bloc de locuinţe ca-n reviste, şi sã i-l dea de pomanã - i-a pus în faţã suma stabilitã, prin hotãrâre de consiliu, ce trebuie achitatã pentru umbra aia de bloc: 1,2 miliarde de lei. Pe care americanul, om corect şi bine intenţionat, le-a achitat pânã la ultimul leuţ vechi.

A urmat, un pic mai târziu

- cei care au citit precedentul articol pe aceastã temã ştiu -, gluma pe care tot administraţia publicã localã i-a rezervat-o vulcãneanului american. Anume, înştiinţarea cã are de plãtit 160 de milioane de lei reprezentând impozitul anual pe cele şaizeci şi cinci de apartamente câte are blocul! Jaf în toatã regula, ar zice oricare dintre dumnea­voastrã. Şi nu ar greşi deloc, fiindcã - socotiţi, pentru cã e vorba de aritmeticã de clasa a patra - chiar s-a sãrit calul. Impozi

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°