- Social - nr. 46 / 7 Martie, 2013 Dupa ce in clasa a IX-a l-am avut ca profesor de pictura, desen, grafica si istoria artelor pe talentatul grafician Ioan Pop, incepand din anul urmator (1975), a venit Victor Hagea. Foarte curand, alaturi de alti artisti plastici, el si-a expus la Sala Apollo doua tablouri, dintre care-mi amintesc doar titlul unuia: "Spatii interioare”, pentru ca, putin mai tarziu, la Galeriile UAP, de la parterul Palatului Culturii, sa expuna un tablou intitulat "Mihai Viteazul”. Am si acum in memoria vizuala stocata imaginea celor trei lucrari, care prin executie demonstrau talentul imens al creatorului, talent ce friza, fara sa exagerez cu nimic, geniul. Alaturat acestui talent iesit din comun – eu fiind in deplin acord cu cele afirmate de Nicolaus Cusanus (sec. al XIV-lea), si anume ca orice cunoastere inseamna o dimensiune – voi spune ca Victor Hagea era de-a dreptul impresionant si din alte puncte de vedere. Ca un maestru renascentist – Renasterea o admira fara limite – in timpul sedintelor de atelier, el se apropia de un coleg sau o colega care desena sau picta si, dupa caz, lua carbunele sau pensula si ii continua lucrarea, timp in care noi ceilalti ne inghesuiam in spatele lui, admirandu-l cu toata sinceritatea pentru ceea ce reusea sa faca. In general, ceilalti profesori se limitau doar la observatii si sfaturi, fara a interveni practic. Hagea insa nu se temea sa lucreze si astfel sa exemplifice, in timp ce si vorbea. Daca manualul de estetica era o brosurica de numai cateva zeci de pagini, profesorul nostru, prin expunerile facute, completa cu mult continutul cartuliei, vorbindu-ne de pilda despre filosoful german Gottlieb Alexander Baumgarten (1714-1762), fondatorul esteticii ca disciplina pozitiva autonoma desprinsa din filozofie. Apoi ne "plimba”, sa spunem, la cunoscutul critic, ganditor si istoric francez Hippolyte Adolphe Taine (18