Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elena Udrea: "Nu are rost să ne minţim singuri că stăm bine"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 martie 2013 ·

Elena Udrea a fost primită la Iaşi, unde a ajuns ca să-şi prezinte moţiunea pentru șefia PDL, cu flori şi aplauze. "E timpul ca PD-L să aibă un lider care să lupte pentru partid, să-şi asume greşelile din trecut şi să poarte un dialog deschis şi sincer cu alegătorii", a spus deputata PD-L în faţa celor aproximativ 200 de membri prezenţi.

Elena Udrea a venit la Iaşi însoţită de Gherghe Ştefan, primarul municipiului Piatra Neamţ, şi de deputatii PD-L Florin Popescu şi Tinel Gheorghe. Candidata a vorbit despre fondurile care au ajuns la Iaşi în timpul mandatului său de ministru al Dezvoltării, despre realizările în partid şi despre frământările din organizaţia locală a PD-L mult prea cunoscute la Bucureşti.

"În drumul spre această întânire am trecut pe lângă un pasaj pietonal care se face acum cu banii pe care eu, când eram ministru, i-am obţinut pentru Iaşi. Am adus în acest oraş 13 milioane de euro, mai mult decât ce a adus vreodată un alt ministru. Banii cu care se reface acum oraşul au fost absorbiţi în timpul Guvernării Boc, sunt peste 100 de milioane de euro. Trebuie să ne mândrim cu asta, nimeni nu a mai făcut aşa ceva pentru Iaşi", a spus Elena Udrea.

"Electoratul nu mai are încredere în noi"

Deputatul PD-L a vorbit despre necesitatea schimbării imaginii partidului în rândul alegătorilor, despre felul în care vede reconstrucţia PD-L şi şi-a manifestat regretul pentru recenta plecare a fostului lider Mihai Stănişoara.

"Nu aş fi aici dacă nu aş crede în partid şi în şansa acestuia de a se reconstrui. Partidul se găseşte acum într-o situaţie dificilă, nu are rost să ne minţim singuri că stăm bine. Important este felul în care ne privesc alegătorii, iar ultimele alegeri şi sondaje au arătat că suntem în cădere, electoratul nu mai are încredere în noi. Trebuie să le arătăm oamenilor că vrem şi putem să schimbăm ceva, trebui

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ruptură la vârful AUR: Claudiu Târziu anunță că se desparte „definitiv” de partid. „Sunt alungat din propria casă de către copiii mei”

HotNews acum 4 ore
Claudiu Târziu, cofondator al AUR și președinte al Consiliului Național de Conducere al partidului, a anunțat că pleacă din partid, în urma tensiunilor dintre el și George Simion. În urmă cu câteva zile, el susținea că a fost suspendat din formațiun

Donald Trump amână aplicarea taxelor pentru 90 de zile. China nu se bucură de această „îngăduință”

Adevarul acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri, 9 aprilie, o pauză de 90 de zile cu privire la aplicarea noilor tarife cu care a zguduit piețele lumii. Excepție de la această „îngăduință” face China, căreia îi mărește taxele la 125%.

Nicușor Dan, despre sprijinul anunțat de USR: „Nu am avut nicio implicare/ Este o decizie corectă”

HotNews acum 36 minute
Nicușor Dan a afirmat, la Antena 3, că nu a fost implicat în decizia conducerii USR de a-i retrage Elenei Lasconi sprijinul pentru alegerile prezidențiale în favoarea primarului Capitalei. Însă acesta a spus că decizia este „una corectă”, miza fiind

UPDATE - MAE - Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, declaraţi persona non grata / Ce spune MAE rus

News.ro acum 3 ore
Doi membri ai personalului diplomatic al Ambasadei României la Moscova, au fost declaraţi persona non grata, conform MAE. Decizia vine la o lună după ce autorităţile române i-au declarat persona non grata pe ataşatul militar, aero şi naval al Federa

Înot: La o zi după ce a fost premiat în cadrul Galei News.ro, David Popovici a câştigat o medalie de aur la Naţionalele de la Otopeni

News.ro acum 4 ore
David Popovici a câştigat, miercuri, medalia de aur în proba de 50 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot de la Otopeni. Popvici, legitimat la CS Dinamo, a parcurs cei 50 de metri în 21.83. Pe locul doi s-a clasat Patrick Sebastian Dinu (

Preşedinta Elveţiei a discutat despre tarifele comerciale cu Donald Trump şi speră într-o soluţie rapidă

News.ro acum o ora
Preşedinta Elveţiei, Karin Keller-Sutter, a declarat miercuri că a purtat o convorbire telefonică cu preşedintele american Donald Trump pe tema relaţiilor comerciale şi şi-a exprimat speranţa că cele două ţări vor ajunge în curând la un acord, în co

Bolojan vrea reformarea serviciilor secrete: cred ca anul trecut era loc de mai bine

BusinessMagazin acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, militează pentru o reformă a serviciilor secrete. Cred ca anul trecut era loc de mai bine, a spus Bolojan referindu-se la activitatea serviciilor româneşti înainte de alegerile anulate.

Wall Street urcă puternic după ce Trump anunţă o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor, cu excepţia Chinei

News.ro acum o ora
Principalii indici bursieri americani au înregistrat creşteri semnificative miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a anunţat o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor comerciale, cu efect imediat. Măsura vizează atât tarifele reciproce, cât

Cristina Trăilă, propusă de PNL pentru funcția de secretar general al Guvernului

HotNews acum 3 ore
Biroului Politic Național al PNL a decis miercuri să o propună pe Cristina Trăilă, vicepreședinta PNL secotr 5, pentru funcția de secretar general al Guvernului, au declarat, pentru HotNews.ro, surse politice. Cristina Trăilă, care a ratat intrarea

Trump suspendă pentru 90 de zile noile tarife vamale, cu excepția celor împotriva Chinei

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că a autorizat o pauză de 90 de zile în aplicarea noilor taxe vamale suplimentare „reciproce”, precum și a tarifului de bază de 10% pentru toate importurile în SUA, informează agențiile internați

Vremea

București
acum

mie.

1°/13°
joi

2°/14°
vin.

0°/12°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/8°
sâm.

2°/11°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

2°/12°
vin.

0°/7°
sâm.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-0°/6°
vin.

-0°/6°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/14°
sâm.

7°/15°