Prima dată, doctorandul mi-a trimis un e-mail încărcat de pathos: „St. d-le Codrin Liviu Cuţitaru, mă numesc R. şi sînt asist. drd. la Universitatea Bucureşti. Vă scriu în legătură cu teza mea de dr., aflîndu-mă eu în mare impas. Sînt doctorandul d-nei M. de mai mulţi ani şi tare mă tem că nu vrea să-mi mai accepte lucrarea pentru susţinere. Am terminat-o, în sfîrşit, şi acum mă aflu în disperare de cauză. Dl. G. m-a sfătuit să mă adresez dvs., de veţi binevoi să mă ascultaţi. Am scris despre Shakespeare. V-aş ruga mult să-mi daţi un nr. de tel. unde să vă pot găsi, de nu vă e cu supărare! Cu deosebit respect, asist. drd. R.“ Am stat, o vreme, mai degrabă ezitant în faţa monitorului. Îi preţuiesc mult, profesional, atît pe M., cît şi pe G., iar omul era disperat. Trebuia să răspund negreşit. Am tastat, aşadar, cu hotărîre: „Sunaţi-mă la 07...“ Apelul veni după cîteva ore: „Să trăiţi, domn’ profesor! Asistent doctorand R. vă deranjează.“ „Da, bună ziua. Vă ascult.“
DE ACELASI AUTOR Relaţii internaţionale Tradiţii strămoşeşti Aventuri la Mărcăuţi Dimensiunea nostalgică a delaţiunii „Domn’ profesor, îndrumătoarea nu mai vrea să-mi primească teza. La noi, îmi pare rău să vă spun, feminismul e la putere, trăim în plin matriarhat...“ „Adică...“ l-am întrerupt, „vreţi să ziceţi că nu vă puteţi da doctoratul din cauza... discriminării de gen?“ „Ei, domn’ profesor“, se poticni întrucîtva interlocutorul, „este greu cu femeile intelectuale, nu vreau să insist, ştiţi şi dumneavoastră... Ce mai, sînt foarte rele, dom’le... După cum aţi aflat, mai nou, de nu-mi dau doctoratul urgent, ajung şomer...“ „În sfîrşit...“ „Domn’ profesor, sfătuit de G., aş vrea să mă transfer la dumneavoastră cu doctoratul.“ „Domnule R.,“ am replicat eu panicat, „depăşesc numărul legal de doctoranzi, nu cred că pot.“ „Nu vă faceţi probleme, că nu v-aş aglomera. M-aş transfera la Şcoala doctora
