În timp ce celelalte competitoare iau startul, sâmbătă, în stagiunea de primăvară, FC Olt Slatina va debuta în retur peste două săptămâni. Prin urmare, la ora jocurilor oficiale, divizionara secundă locală va susţine meciuri de pregătire în compania celorlalte colege de „suferinţă”.
Startul returului în eşalonul secund se dă în week-end, însă, FC Olt Slatina va susţine primul meci oficial în etapa a III-a, din cauza retragerilor de pe parcursul sezonului. Divizionara secundă va disputa, la ora meciurilor oficiale, jocuri de pregătire în compania formaţiilor pe care le va întâlni în campionat, CSM Râmnicu Vâlcea şi Damila Măciuca. Tehnicianul divizionarei secunde, Dan Oprescu, încearcă să se edifice în aceste partide asupra formulei de start pentru meciul cu FC Maramureş Universitar Baia Mare. Primul test este programat, sâmbătă, cu începere de la ora 11.00, în deplasare, cu CSM Râmnicu Vâlcea. Dacă vremea va fi frumoasă, amicalul se va disputa pe stadionul din Zăvoi. Săptămâna viitoare, pe 16 martie, FC Olt Slatina va susţine ultimul amical înainte de debutul în retur, în compania celor de la Damila Măciuca.
Stagiunea de primăvară se anunţă dificilă pentru slătineni. Neavând posibilitatea de a acumula puncte în primele etape, este posibil ca divizionara secundă locală să abordeze primul meci oficial, programat în deplasare cu FC Maramureş, din postura de ultima clasată. FC Olt slatina a încheiat turul în subsolul clasamentului, având doar 11 puncte acumulate.
În perioada pregătirii de iarnă, FC Olt Slatina a mai susţinut amicale cu formaţiile Internaţional Brebeni (2-0), FC Argeş (1-2), Atletic Bradu (6-0), SCM Piteşti (0-0), CS Mioveni (0-0) şi Unirea Tărlungeni (0-2).