Joi, 7 martie 2013, începând cu ora 10.00, la sala mare a Palatului Administrativ, sub auspiciile primăverii, a mărţişorului şi a Zilei Internaţionale a Femeii, Instituţia Prefectului – județul Bacău a deschis seria evenimentelor din Campania ”Un altfel de martie” – ediția a VII a.
Sub egida Anului European al Cetățeanului, această campanie, devenită deja tradițională pentru județul Bacău în domeniul egalității de șanse, este organizată pe tema ”Doamne în uniformă” și își propune să folosească toată atenția care se acordă femeii în această lună, canalizând-o înspre o analiză a statutului femeii în societatea românească, pornind de la ideea că Uniunea Europeană înseamnă șanse și oportunități egale, în care fiecare femeie sau bărbat are dreptul să-și valorifice potențialul.
Acţiunile se desfăşoară în perioada 7 – 14 martie 2013 în parteneriat cu Garnizoana Bacău, cu toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Aparării Naționale, precum și în colaborare cu serviciile publice de la nivelul județului Bacău.
Astfel, astăzi, 7 martie 2013, de la ora 10.00, la sala mare a Palatului Administrativ, s-a desfășurat masa rotundă ”Dialogul uniforma militară – uniforma socială”, la care au participat doamne și domnișoare ale structurilor de arme și ale serviciilor publice, însoțite de colegii lor, precum și conducători ai acestor instituții, în scopul de a contura portretul feminin în serviciul cetățeanului dar și de a descoperi noi valenţe ale femeii în societatea noastră. Acțiunea a cuprins prezentarea unor minireportaje realizate cu reprezentante ale structurilor de arme și ale serviciilor publice, declarații ale colegilor sau conducătorilor acestor instituții, precum și o expoziție de fotografie ”Doamne în misiune”.
Evenimentul a fost succedat de spectacolul aniversar dedicat Zilei Internaționale a Femeii, organizat la Ce