O nouă bombă politică şi mediatică animă de două zile viaţa noastră publică: „dezertarea” dlui Stănişoară din partidul de suflet al providenţialului Traian Băsescu şi saltul respectivului în barca pe valuri mari şi înspumate a PNL. Dispar, unul câte unul, pe varii motive morale, doctrinare, de conştiinţă, ciracii din curtea, până mai ieri, cu boieri mari din str. Modrogan. Şi-au luat zborul unii căuzaşi ca Vişan, Solomon, Ridzi, Banias, Plăcintă, Stavrositu. Lovitura de graţie o dădea mai anul trecut Sorin Frunzăverde. Altă lovitură de graţie o dă acum Mihai Stănişoară. Şandramaua moşită şi înălţată de fostul vaporean pe culmile glorioase ale puterii nu mai e la butoane, la ţucal, la resurse. Scârţâie din toate încheieturile. Şi oportuniştii democraţiei-liberale nu mai vor să se ducă la fund, odată cu barcazul fostului căpitan de cursă lungă. Dl Stănişoară, om rubicond, fălcos şi prosper, cu afaceri pe picior mare, nu mai vrea să-şi roadă coatele pe băncile amare ale opoziţiei. Nu mai aşteaptă nici măcar convenţia poporului portocaliu, de la 23 martie a.c. S-a orientat rapid spre PNL.
Când s-a întâmplat răsucirea? Acum fix o săptămână, ne explică la televizor dl Stănişoară. De ce tocmai PNL? Păi - zice cu un zâmbet onctuos în colţul gurii, proaspătul liberal - pentru că PNL e cu adevărat partidul dreptei şi numai aici îşi poate continua domnia sa proiectele politice. Într-un limbaj evaziv şi alambicat, dânsul face apologia doctrinei liberale, după ce, mai ieri, se declara democrat şi popular sadea, atacându-l dur pe însuşi „dictatorul” Crin Antonescu: „Pe ultima sută de metri,... Crin Antonescu îşi elimină şi îşi şantajează adversarii puternici din PNL, invocând motive puerile. Ca liberal şi ca om cu scaun la cap, nu poţi să îţi dai acordul pentru acceptarea în partidul tău a unor persoane dubioase care pătează imaginea formaţiunii de fiecare dată câ