Microsoft a fost amendat de către Comisia Europeană cu suma de 561 milioane de euro, pentru fapta de a nu fi oferit utilizatorilor Windows opţiunea de alegere web browser promisă.
Microsoft a fost de acord să afişeze o fereastră pentru alegerea browser-ului web, pentru a evita aplicarea a ceea ce mulţi considerau a fi o amendă de miliarde de dolari din partea Comisiei Europene în 2009, însă, de peste un an de zile, nu a reuşit să îndeplinească această sarcină. Eşecul companiei a determinat aplicarea de către Comisia Europeana a unei amenzi de 561 milioane de euro.
Microsoft a susţinut că eşecul său în afişarea ferestrei de alegere a browser-ului web se datorează unei greşeli tehnice, care a fost remediata între timp.
“Ne asumăm întreaga responsabilitate pentru eroarea tehnică ce a cauzat această problemă şi ne cerem scuze pentru aceasta. Am furnizat Comisiei Europene o evaluare completă a situaţiei şi am luat măsuri pentru a consolida dezvoltarea software-ului şi a altor procese pentru evitarea unor astfel de greşeli, ori a unor erori similare, pe viitor”, au transmis reprezentanţii Microsoft.
Microsoft a fost amendat de către Comisia Europeană cu suma de 561 milioane de euro, pentru fapta de a nu fi oferit utilizatorilor Windows opţiunea de alegere web browser promisă.
Microsoft a fost de acord să afişeze o fereastră pentru alegerea browser-ului web, pentru a evita aplicarea a ceea ce mulţi considerau a fi o amendă de miliarde de dolari din partea Comisiei Europene în 2009, însă, de peste un an de zile, nu a reuşit să îndeplinească această sarcină. Eşecul companiei a determinat aplicarea de către Comisia Europeana a unei amenzi de 561 milioane de euro.
Microsoft a susţinut că eşecul său în afişarea ferestrei de alegere a browser-ului web se datorează unei greşeli tehnice, care a fos