Hugo Chavez a făcut din "revoluţia bolivariană" unicul scop al vieţii sale, cu tot ceea implica acest lucru, şi anume un idealism plin de contradicţii, un radicalism absolut faţă de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil şi exercitarea puterii de unul singur.
O strângere de mână şi două minute de conversaţie erau suficiente pentru a realiza că, atunci când pretindea că visează la o pensionare în care să stea întins într-un hamac, de unde să vegheze asupra unei mici turme de vaci, undeva la marginea râului Arauca, Hugo Chavez minţea.
Preşedintele Venezuelei era un politician activ 24 de ore din 24. El a făcut din "revoluţia bolivariană" unicul scop al vieţii sale, cu tot ceea implica acest lucru, şi anume un idealism plin de contradicţii, un radicalism absolut faţă de adversari, o certitudine periculoasă că era indispensabil şi exercitarea puterii de unul singur, comentează Beatriz Lecumberri, care a condus Biroul AFP din caracas în perioada 2008-2011, autoarea unei cărţi despre Venezuela condusă de Chavez, "La Revolucion sentimental", publicată în spaniolă, în 2011.
"Chavez este 150% om politic. Nimeni nu îi va putea reproşa că nu s-a dăruit trup şi suflet ţării. Chiar cei care îl urăsc o recunosc şi este, de altfel, motivul pentru care îl urăsc", afirmă un colaborator apropiat al preşedintelui defunct.
În cei 14 ani în care s-a aflat la putere, Chavez a fost omniprezent. El a dormit puţin, nu pleca în concediu şi a efectuat puţine vizite în străinătate.
"Astăzi voi vorbi puţin. Doar patru ore", glumea într-o emisiune televizată, în 2009, pe când se afla la apogeul preşedinţiei sale exuberante.
Cele patru ore s-au transformat repede în şapte sau opt ore, fără promter şi fără pauze publicitare.
Vocea sa a devenit un fel de muzică de fond în Venezuela. Portretul său apărea până şi pe zidurile satelor cel
