Concertul trupei de pop-rock începe sâmbătă, 9 martie, la ora 18.30, la Intrarea 1 din Maritimo Shopping Center. „Este cadoul nostru pentru sărbătorite“.
„Spectacolul Vunk este dedicat sărbătorii feminităţii. Constănţencele vor asculta astfel cele mai frumoase melodii interpretate live, însă şi fanii de sex masculin ai trupei se vor putea bucura de acest recital.
Anul trecut, băieţii au umplut sălile de spectacole, cluburile şi mall-urile la evenimentele numeroase pe care le-au susţinut şi în cadrul cărora au mai urcat pe scenă artişti cu care au colaborat recent, precum Antonia, Puya, Andra sau Monica Anghel“, spun organizatorii.
Piesa „Pleacă“, cântată de Vunk cu Antonia, a fost aleasă Best Romanian Act la MTV Europe Music Awards 2012.
Tot la Maritimo veţi găsi Târgul de mărţişoare şi flori, la Intrarea 2 a centrului comercial. Până la 10 martie, expoziţia oferă îmbrăcăminte, bijuterii, accesorii sau flori.
Noutatea lunii martie este deschiderea celui mai nou salon de înfrumuseţare din Constanţa, Venere, care se află la Intrarea 2 de la Maritimo.