În numărul de săptămâna trecută al Observatorului cultural, Bianca Burţa-Cernat comentează într-un prim episod cele trei volume de Opere al Hortensiei Papadat- Bengescu îngrijite de Gabriela Omăt la Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Un prilej numai bun consideră, probabil, autoarea articolului, pentru a deplânge situaţia ingrată cu care se confruntă de ceva timp profesioniştii ediţiilor critice: tot mai puţini şi tot mai singuri (căci din urmă nu par să vină generaţii de filologi competenţi şi dăruiţi care să le continue eforturile), aceştia fac o muncă pe cât de nepreţuită, pe atât de firav remunerată. Până aici, nimic de obiectat şi nimic de adăugat. E pur şi simplu trist că se întâmplă aşa. Ceva mai greu de înţeles găseşte Cronicarul paranteza în care, câteva rânduri mai jos, Bianca Burţa-Cernat încearcă să stabilească, pentru această stare generală, culpe particulare. Cine vor fi fiind acei „unii” care „în parte în necunoştinţă de cauză, în parte din rea-voinţă” ar fi „blamat” în bloc colecţia tip Pléiade, coordonată de Eugen Simion, nu ni se spune. Ar fi fost, poate, indicat. Ni se spune însă că „aşa-numita rubrică de «cronică a ediţiilor» pierde teren chiar şi în reviste de tradiţie precum România literară – unde, ce-i drept, prin excepţie, Ion Simuţ a rezistat pînă mai de curînd pe baricade ca avizat comentator al ediţiilor (şi nu numai)”. Acum, e drept că adeseori Ion Simuţ făcea oficiile unui veritabil comentator de ediţii, dar rubrica lui nu s-a numit niciodată astfel. În schimb, de trei ani încoace, România literară chiar conţine o pagină bilunară (semnată de Răzvan Voncu) dedicată acestor probleme, intitulată (ca să vezi !), cronica ediţiilor. E curios că Bianca Burţa-Cernat nu pare să fi aflat încă de existenţa ei. Cum, totuşi, despre amândouă nu poate fi vorba (ar fi prea mult !), ne întrebăm: e „necunoştinţă de cauză” sau „rea-voinţă”?