Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Berbecaru avertizează: Stanca este o jucătoare care va trăda mereu

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 8 martie 2013 ·

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a criticat-o pe Ionela Stanca, după ce handbalista a depus memoriu la FRH, iar ieri a devenit liberă de contract, precizând că pivotul formaţiei vâlcene a trădat clubul la care „a mâncat o pâine bună timp de şase ani“. „Am încheiat discuţiile telefonice cu jucătoarea, dar şi cu avocata ei, şi pot anunţa că a avut loc rezilierea contractului. Stanca nu va face nici deplasarea la Budapesta, pentru meciul cu FTC. Îmi asum toate declaraţiile şi spun în felul următor în ceea ce o priveşte: toate acestea se întâmplă în condiţiile în care clubul a făcut pentru ea mai mult decât pentru orice jucătoare română, inclusiv plata pe perioada cât a fost însărcinată. Este prima româncă ce ne întoarce spatele, deşi a mâncat o pâine bună la noi timp de şase ani. Dar cred că noi, clubul şi cu mine, suntem de vină pentru tot, trebuia să ştiu că dacă o jucătoare trădează o dată, o va mai face şi a doua, şi a treia oară. De aceea, atenţionez toate cluburile interesate de un contract cu ea: nu o interesează decât propria persoană şi nu ezită să trădeze“, a declarat Berbecaru.

Oficialul vâlcean a precizat că restanţele clubului către Ionela Stanca nu sunt de 60 de zile: „Ea fost plătită inclusiv pe luna decembrie, deci, practic, vorbim de restanţe pe luna ianuarie, pentru că salariile pe februarie nu se plătesc încă. Mergem în continuare fără Stanca şi la Budapesta, şi după aceea“.

Ionela Stanca a depus memoriu la FR Handbal la finalul lunii trecute, acuzând clubul Oltchim de restanţe financiare de peste 60 de zile. Comisia de Memorii a FRH a dat termen clubului să achite restanţele până pe 6 martie inclusiv, dar, în urma medierilor dintre jucătoare, avocata sa şi Oltchim, s-a ajuns la rezilierea contractului.

Preşedintele CS Oltchim, Petre Berbecaru, a criticat-o pe Ionela Stanca, după ce handbalista a depus memoriu la FRH, iar

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 5 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 30 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°