Teoretic, ziua de astăzi este dedicată tuturor doamnelor şi domnişoarelor. Din păcate, unele dintre ele au pierdut demult semnificaţia acestei aniversări, aruncate de greutăţile vieţii în braţele nepăsării apropiaţilor şi a semenilor în general.

Primăvara printre morminte

Am încercat să le aducem un zâmbet şi celor pe care toată lumea le vede, dar pe care nimeni nu le observă. Doamnele care-şi petrec zilele pierdute printre morminte, cerşind mila semenilor, sau care pur şi simplu nu mai au pe nimeni să le aducă un zâmbet pe buze. Într-o zi demnă de un adevărat început de primăvară ne-am oprit în Cimitirul „Eternitatea”. Printre morminte, câini vagabonzi şi muncitori la salubritate, o bătrână, de vârstă nedefinită, îşi duce traiul de zi cu zi. Nu aude, cu greu poate distinge câte ceva, iar un covrig reprezintă pentru ea masa de prânz şi, dacă are ghinion, chiar şi cina. Hainele sale reprezintă un adevărat amalgam, probabil fiind cumpărate cu mult înaintea căderii comunismului. În momentul în care i-am oferit un buchet de zambile, prima întrebare a fost: ”Sunt cu bani? Că nu am cum să cumpăr!”. După câteva minute de explicaţii, deoarece, după cum scriam mai devreme, doamna are probleme grave cu auzul, am reuşit să o lămurim că sunt un cadou din partea noastră. „Bogdaproste, domnule! Dar ce culoare sunt, că nu prea văd?”. Florile erau roz. Doamna a rămas cu ele în dreptul ochilor mult timp după ce am plecat de acolo. Doar-doar le-o distinge. Se spune că nu se face primăvară cu o floare, însă un zâmbet din partea unei femei ce nu mai are nimic îţi aduce primăvara-n suflet.

Invitaţie la cantină

Pe Edvochia Tănase am găsit-o stând lângă un mormânt din cimitirul Cătuşa. Îşi trăgea sufletul, după ce venise la cantina din zonă pentru o masă caldă. A adus mulţi copii pe lume la viaţa ei. Nici ea nu mai ştie câţi. Dar, acum, nu a mai rămas nimeni care s