Trecuse o săptămână de la moartea lui Stalin. Pe 12 martie 1953, Biroul Politic (B.P.) al Partidului Muncitoresc Român (P.M.R.) se întrunește pentru „o scurtă informare a tov. Miron Constantinescu în legătură cu Consiliul CAEM [Consiliul de Ajutor Economic Mutual], și unele chestiuni diverse.” La chestiuni diverse, Ioșca Chișinevschi, la acea vreme responsabil în B.P. de Secția de Agitație și Propagandă, printre altele, prezintă „câteva propuneri pentru eternizarea memoriei tovarășului Stalin.” Gheorghiu-Dej ascultă proiectul de hotărâre, ținând să intervină pentru a clarifica linia partidului în raport cu memoria celui care a fost „cel mai mare geniu al omenirii muncitoare” (pentru a folosi formularea lui Miron Constantinescu folosită într-un discurs, la Galați, în cadrul așa-zisei campanii electorale din noiembrie 1952). Dej dorește să evite „o ploaie de denumiri” (cu alte cuvinte, alocarea numelui liderului sovietic unor instituții, localități, obiective economice, etc. din România) la doar câteva zile de la dispariția generalisimului. Consideră că „asta poate chiar să micșoreze importanța gestului nostru”. Liderul comunist din România insistă asupra faptului că eternizarea amintirii „iubitului conducător de popoare” trebuie să fie „o preocupare în timp și aceasta este mult mai sănătos decât de a veni deodată cu toate. Cred că este mai bine așa. Acum să luăm câteva mai importante, după aceia iarăși venim cu câteva. Să fie un fel de plan pentru noi.” Dej continuă, aparent iritat de surprinderea și insistențele camarazilor săi din B.P.: „Sigur, pot să se oprească unii că numai atât ați făcut? Mai bine să facem ca în viața de toate zilele, în munca noastră, să obținem rezultate staliniste și asta o să fie cea mai bună atenție și eternizare a tovarășului Stalin, în domeniul industriei, agriculturii, culturii, ridicarea nivelului conștiinței clasei muncitoare și a