După ce gândul a prezentat cele 28 de erori din lista chiriaşilor RA-APPS, făcută publică de premierul Victor Ponta în urmă cu o lună, locatarilor care nu mai erau, în realitate, în funcţie la acea dată, dar nici nu au plecat între timp din case le-au fost majorate chiriile, fiindu-le trimise totodată somaţii de evacuare.
Într-un răspuns trimis premierului Victor Ponta care a cerut RA-APPS "să clarifice de urgenţă fiecare caz", Regia protocolului de stat a actualizat funcţiile celor care stau în apartamentele de serviciu, după "intervenţiile întreprinse" la ministere şi i-a anunţat pe chiriaşii fără acoperire legală cât au de plătit până la plecare.
Sumele, calculate după reglementările ordonanţei 9/2008, date de Guvernul Tăriceanu, sunt însă, în continuare, convenabile. Dacă atunci când erau în funcţie foştii demnitari sau consilieri din ministere plăteau, în medie, între 0,5 şi 1,7 euro pe metru pătrat, după recalculare vor avea de achitat până la 3,1 euro plus TVA pe metrul pătrat în locuinţe centrale. La aceste cheltuieli se adaugă utilităţile şi o taxă de amortizare a mobilei care, susţin foştii chiriaşi, pot ridica datoriile lunare şi la 2.000-3.000 de lei.
Marile chirii, tot mici: 2,7 euro metrul pătrat până la evacuare
"În urma celui de-al doilea articol publicat de gândul (în care se arăta cum ministerele contrazic RA-APPS în privinţa acoperirii legale a chiriaşilor), primul-ministru Victor Ponta a cerut RA-APPS să clarifice de urgenţă fiecare caz prezentat în parte", ne-a transmis Guvernul. În consecinţă, RA-APPS a obţinut într-o singură zi ceea ce nu reuşise să actualizeze din 2009 încoace.
Aşa a aflat Regia de la Ministerul Economiei, "în urma intervenţiilor întreprinse", că Ovidiu Ionescu nu mai este consilier personal la cabinetul secretarului de stat Nicolae Rotileanu din 5 noiembrie 2012, ceea ce ministerul transmis