Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnesol legislativ anti-gaze de sist

Publicat in Bihor Online, vineri 8 martie 2013 ·

Scris de Călin Corpaş - Tandemul senatorial Boeriu – Bodea crede că a găsit soluţia legislativă ce ne protejează în faţa gazelor de şist.

Curge cu iniţiative legislative menite să protejeze ţara şi, mai ales, Bihorul, de „cancerul” gazelor de şist. Tandemul senatorial liberal de Bihor, Boeriu – Bodea, merge mai departe decât colegul senator Gavrilă Ghilea (PDL) şi propune de-a dreptul schimbarea Legii petrolului în regim de urgenţă! În fapt, este vorba despre un singur amendament la această lege. Însă unul esenţial. Valeriu Boeriu şi Cristian Bodea cer ca operaţiunile de exploatare a gazelor/petrolului de şist să nu fie reglementate de Legea petrolului, aflată azi în vigoare. Parlamentarii PNL îşi doresc ca exploatarea acestor combustibili neconvenţionali să fie reglementată după o lege specială. Senatorul Boeriu a dat exemplul Germaniei, făcând referire la o declaraţie a ministrului Mediului din această ţară, în care acesta arăta că SUA nu sunt un bun exemplu pentru Europa în problema gazelor de şist. Valeriu Boeriu precizează că, aşa cum Germania aşteaptă ca la nivelul Bruxelles-ului să se decidă care este impactul exploatării gazelor de şist, aşa poate aştepta şi România.

„Acest amendament va fi ca o soluţie de turnesol pentru sinceritatea politicienilor români. Dacă amendamentul cade, înseamnă că Guvernul vrea exploatarea gazelor de şist pe şest şi se ascund după Legea petrolului. Dacă trece, înseamnă că într-adevăr se doreşte o dezbatere serioasă şi se va aştepta o decizie a UE”, a declarat senatorul Bodea.Cealaltă iniţiativă? „Frecţie”.

Cu această ocazie, Cristian Bodea nu a ratat ocazia să-l „pişte” pe senatorul Ghilea, arătând cum amendamentul său şi al lui Boeriu, depus pe 5 martie la Senat, ar rezolva problema gazelor de şist în întregimea sa. Gavrilă Ghilea a depus, la rândul său, o iniţiativă legislativă prin care cerea interzicerea exploat

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Inteligenţa artificială, folosită cu succes în lupta contra virusurilor periculoase transmise de la animale

News.ro acum o ora
Oamenii de ştiinţă au utilizat inteligenţa artificială (AI) pentru a descoperi posibile tratamente împotriva unor virusuri zoonotice extrem de periculoase. Cercetarea s-a concentrat pe virusurile Nipah şi Hendra, transmise de la lilieci şi capabile

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 2 ore
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 4 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 3 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 2 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 5 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Un șofer din Maramureș a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară

Gandul acum 36 minute
Un tânăr de 28 de ani a fost depistat băut la volan de două ori în aceeași seară. Pe numele său a fost întocmit dosar penal. Sâmbătă seara, în jurul orei 20.30, polițiștii oraşului Şomcuta Mare au oprit pentru control un autoturism condus pe DN1C, d

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Ce i-a spus Donald Trump lui Volodimir Zelenski la înmormântarea Papei Francisc. Sfat prietenesc sau amenințare voalată?!

Cancan acum 39 minute
Un schimb de replici neașteptat a avut loc între Donald Trump și Volodimir Zelenski la Vatican, în timpul funeraliilor Papei Francisc. Întâlnirea celor doi lideri, prima după tensiunile de la Casa Albă, a avut loc într-un cadru solemn, însă discuția

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 9 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

9°/14°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
dum.

7°/17°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°