Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coreea de Nord denunţă armistiţiul cu Sudul

Publicat in rfi, vineri 8 martie 2013 ·

Peninsula coreeană este pe picior de război. Cel puţin la nivel verbal. Coreea de Nord a anunţat vineri că rupe acordurile de pace cu Coreea de Sud. Anunţul vine la o zi după ce Phenianul a ameninţat Statele Unite cu un atac nuclear preventiv. Între timp, fără a ţine cont de ameninţări, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancţiuni la adresa Coreii de Nord.

Era cumva o chestiune de timp până se va ajunge aici. Noul lider, Kim Jong-un, are nevoie de gesturi spectaculoase, pentru a căpăta credibilitate în faţa propriului popor. Pe de o parte, regimul nord-coreean era furios că Statele Unite şi Coreea de Sud nu şi-au anulat exerciţiile militare comune de săptămâna viitoare. Pe de altă parte, Phenianul ameninţase comunitatea internaţională să nu adopte noi sancţiuni economice, ca urmare a celui de-al treilea test nuclear al său. Şi totuşi, s-a întâmplat, iar proiectul ONU a fost aprobat nu oricum, ci în unanimitate. Vor fi blocate relaţiile financiare ale Nordului, inclusiv transferurile de fonduri în numerar, dacă tranzacţiile servesc Phenianului pentru a-şi continua programul de înarmare.

Rezoluţia mai prevede supravegherea atentă a diplomaţilor nord-coreeni şi extinde lista entităţilor vizate de sancţiuni financiare. Demnitarii nord-coreeni vor avea restricţii de călătorie extinse.

Potrivit ambasadorului american la ONU, aceste sancţiuni "vor lovi dur şi vor accentua izolarea Coreii de Nord". Ideea este de a întrerupe finanţarea pentru programul nuclear şi de rachete cu rază lungă de acţiune. Regimul totalitarist este supus însă de ani la rând la diverse sancţiuni, care nu l-au descurajat nicicum.

Ameninţările Phenianului

Prima ameninţare a Coreii de Nord, formulată chiar înainte de reuniunea ONU, a fost că va lansa "un atac nuclear preventiv". "Cât timp Statele Unite încearcă să declanşeze un război nuclear, forţ

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 52 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 36 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 3 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 27 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 36 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°