Astăzi a venit rândul să punem lupa pe unul dintre autosabotorii noştri zilnici, ce se strecoară uneori inconştient, alteori conştient în vieţile noastre. În cabinetul meu, cel mai mare “inamic” pe care-l întâlnesc împreună cu oamenii care îşi doresc să schimbe este Evitarea.
De ce evităm
Evitarea este în ADN-ul nostru, în inconştientul nostru ancestral şi colectiv. La extrem, atunci când ne confruntăm cu un pericol ce ne poate pune în pericol viaţa, cum ar fi un cutremur, o inundaţie, o maşină ce se apropie de noi în viteză sau un câine fioros care ne latră de aproape, evitarea ne ajută să supravieţuim. Aţi luat-o vreodată la fugă, “scăpând” astfel? Aţi “îngheţat’ sau blocat uneori? Evitarea poate avea multe forme…
Când evităm, putem da şi dovadă de inteligenţă.
Astfel, prin cărţile de psihologie regăsim inteligenţa ca o “capacitate de adaptare la mediu”, adică la situaţii noi. Este abilitatea de a face faţă cu brio, de a ne descurca în multiplele experienţe ce ni le oferă viaţa zi de zi. În anumite situaţii, evitând, pot supravieţui sau pot avea nişte beneficii. Uneori…
Eu aleg să scriu aici despre acele situaţii în care, alegând să evitam, ne retragem din faţa Vieţii. Dăm înapoi ascunzându-ne în peşteră, nu mai vedem soarele şi lumina, cerul şi păsările.
Voi scrie despre acele situatii în care ADN-ul nostru şi amigdala ne păcălesc, făcând să evitam, deşi pericolul real nu există în realitate, ci, mai profund, în realitatea noastră interioară, în mintea noastră, adică acolo unde este ascunsă cea mai importantă Realitate.
Dacă privim evitarea ca pe o floare (că tot este primăvară) putem spune că ea îşi trage seva din frică. Rădăcinile ei sunt fricile noastre. Uneori sunt atât de adânc implantate în pământul-trecut.
Evităm să scăpăm de ceva pe care îl considerăm periculos, neplăcut, ruşinos.
Ce este evitare
