Executivul şi BNR intenţionează să ceară FMI, într-o scrisoare ce urmează a fi trimisă instituţiei internaţionale, prelungirea actualului acord cu 3 luni şi începerea discuţiilor pentru un nou acord. Discuţiile cu FMI sunt puse în pericol de explozia datoriilor la administraţiile judeţene.
Guvernul a hotărât trimiterea către FMI a unei scrisori în care solicită oficial prelungirea cu trei luni a actualului acord stand-by, semnat în 2009, şi începerea discuţiilor pentru încheierea unui nou aranjament, document semnat de ministrul Finanţelor şi guvernatorul Băncii Naţionale a României. Documentul a fost decis prin memorandum aprobat în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Actualul acord expiră în luna aprilie şi dacă s-ar lua ca referinţă acest moment, evaluarea acestuia ar primi mai degrabă o notă proastă din partea instituţiei internaţionale, căci o bună parte din angajamentele luate nu au fost respectate. Dacă indicatori macroeconomici, precum deficitul bugetar sau inflaţia, au fost ţinuţi sub control, criterii precum restructurarea companiilor de stat cu pierderi, privatizarea integrală sau parţială a unora dintre acestea au fost ratate. Unul dintre punctele critice ale acordului este nivelul arieratelor. Dacă pe cele la nivel central statul a reuşit să le menţină la un nivel constant, la ultima vizită a FMI a fost reclamată tendinţa de creştere a celor la nivel local.
La finele lunii ianuarie şeful misiunii FMI în România şi-a declarat îngrijorarea pentru că arieratele (datoriile mai vechi de 90 de zile) unor primării sunt mult mai mari decât veniturile proprii şi acestea nu vor putea rambursa în cursul anului 2013 creditul de trezorerie pentru stingerea datoriilor.
”Pentru finalul acestui an (2013- n.r.) ţinta este aproape de zero, dar la sfârşitul anului 2012 ţinta era de 300 milioane lei, iar nivelul lor a fost de 840 milioane lei, dar ori