Aproape 60 de percheziţii la contrabandiştii cu alcool au loc, vineri dimineaţa, în judeţele Vrancea, Galați şi Brăila. În reţeaua vizată de procurori şi polişişti se regăseşte şi unul dintre milionarii României, omul de afaceri Liviu Jîta. Acesta a fost ridicat de poliţişti şi dus la audieri.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Galaţi, efectuează 59 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Vrancea, Galați şi Brăila, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 15 persoane, specializat în săvârşirea de infracţiuni în materia comerţului ilegal cu produse accizabile - alcool, informează DIICOT.
Potrivit procurorilor, sub coordonarea liderului gruparii, Jîtea Mircea Liviu, învinuiţii au obţinut beneficii financiare substanţiale din producerea unor mari cantităţi de alcool şi comercializarea acestora cu eludarea dispoziţiilor legale privind producerea, deţinerea şi marcajul produselor accizabile.
Astfel, în cadrul activităţii unei societăţi comerciale de profil din municipiul Focşani, membrii grupării au procedat la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără evidenţierea în contabilitatea societăţii a operaţiunilor comerciale aferente cantităţilor de alcool necontorizate.
Liviu Jâta este cel mai bogat om de afaceri din Vrancea şi apare în Top 300 milionari. Potrivit România TV, Jâtea are o avere estimată la 56-58 miliaone de euro.
Conform DIICOT, în acest caz, prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de estimat la suma de 8 milioane Euro, reprezentând acc