Actorul Dumitru Rucăreanu a decedat duminică, la vârsta de 81 de ani, şi a fost incinerat miercuri, în jurul orei 13.00.
Vestea a fost confirmată pentru MEDIAFAX, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti.
Dumitru Rucăreanu s-a născut pe 26 octombrie 1932, la Ghimbav, în judeţul Braşov, şi a absolvit Facultatea de actorie în cadrul IATC Bucureşti în 1956.
A jucat numeroase roluri la Teatrul de Comedie, dar şi în filme.
Dumitru Rucăreanu a jucat şi pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în numeroase roluri.
Este cunoscut şi pentru numeroasele roluri jucate în filme, între care "Linişte", regia Alexandru Boiangiu, 1963, "Dragoste la zero grade", regia Cezar Grigoriu, Geo Saizescu, 1964, "Secretul lui Bachus", regia Geo Saizescu, 1983, "Sosesc păsările călătoare", regia Geo Saizescu, 1984, "Cucoana Chiriţa", regia Mircea Drăgan, 1986, "Secretul lui Nemesis", regia Geo Saizescu, 1990, şi "Harababura", regia Geo Saizescu, 1990.
Dumitru Rucăreanu a primit, de-a lungul carierei sale, numeroase distincţii şi premii, între care trofeul de excelenţă la Gala Festivalului Comediei Româneşti din 2010. Totodată, el a fost propus să primească premiul pentru întreaga activitate la gala UNITER din acest an.
Rucăreanu a fost pasionat de muzică simfonică, iar în urmă cu câţiva ani el a lansat un album intitulat "Sunt vagabondul vieţii mele".
(D.B.) vezi comentariile