Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Becali nu se poate bucura de victoria cu Chelsea! Veste extrem de proastă primită astăzi: "Steaua a pierdut la Tribunalul Federal Elveţian! Nu mai au nicio scăpare"

Publicat in Pro Sport, vineri 8 martie 2013 ·

Chiar dacă Steaua a reuşit o mare victorie în faţa celor de la Chelsea, scor 1-0, iată că problemele de pe plan intern riscă să-i afecteze bucuria lui Gigi Becali.

În contractul dintre Steaua şi FCM Bacău a fost stipulată o clauză prin care roş-albaştrii erau obligaţi să plătească 800.000 de euro grupării băcăuane dacă jucătorul devine liber de contract, aşa cum s-a întâmplat după şapte ani petrecuţi de acesta la Steaua.

Sechelariu s-a adresat instanţelor FRF (care au dat dreptate Stelei), apoi a mers la TAS, unde a câştigat. Becali a apelat însă în toamna anului trecut la ultima variantă, Tribunalul federal de la Lausanne, blocând obligativitatea plăţii.

Cei de la FCM Bacău au primit în cursul zilei de ieri o notificare din partea Tribunalului federal de la Lausanne, care a respins cererea roş-albaştrilor, iar în aceste condiţii clubul din Ghencea trebuie să plătească banii către formaţia băcăuană. Pe lângă cei 800.000 de euro pe care FCM Bacău îi are de încasat, clubul din Ghencea este obligat să plătească şi cheltuielile de judecată, în total suma fiind de aproximativ un milion de euro.

"Suntem curioşi să vedem ce măsură va lua cât mai repede FRF, deaorece până acum aceştia ne spuneau că nu pot să pună în aplicare decizia TAS deoarece Steaua se adresase Tribunalului elveţian. În cursul zilei de ieri am primit o hârtie de la aceştia în care scrie că a fost respins apelul Stelei. În aceste condiţii, Steaua nu mai are nicio scăpare şi trebuie să ne dea banii. Dacă nu, atunci va suporta consecinţele.

Consider că i s-a făcut dreptate domnului Sechelariu, deşi încă de la început documentele noastre erau foarte clare. Sunt convins că domnul Becali nu stătea într-un milion de euro, mai ales că a câştigat foarte mulţi bani în competiţiile europene. Dacă domnul Sechelariu primea aceşti bani încă de pe vremea în ca

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 30 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°