* CF Brăila - Chindia Târgovişte se dispuă duminică, de la ora11.00 * "Obiectivul nostru din etapa inaugurală a returului este unul singur, victoria", spune Alin Pânzaru
În acest week-end va avea loc prima etapă a returului Ligii a II-a la fotbal, una în care CF Brăila, locul al doilea în clasamentul seriei Est va evolua duminică, pe stadionul Municipal în compania echipei de pe poziţia a 8-a, Chindia Târgovişte.
Gruparea de la Dunăre s-a întărit în această iarnă cu doi jucători experimentaţi, fundaşul central Daniel Bălaşa şi mijlocaşul Robert Neagoe şi i-a startul în sezonul de primăvară cu dorinţa de a câştiga cât mai multe meciuri. Cu toate că ocupă poziţia secundă în clasament, la doar două puncte în spatele liderei Sportul Studenţesc, şefii clubului brăilean nu au declarat ca principal obiectiv promovarea, dar nici nu exclud varianta de a se înscrie în lupta pentru accederea pe prima scenă a fotbalului românesc.
"Obiectivul pe care ni l-am propus la începutul acestui campionat a fost clasarea pe unul dintre locurile 1-4 şi suntem în grafic. În această iarnă ne-am asigurat serviciile a doi fotbalişti cu experienţă pentru acoperirea posturilor deficitare şi ne propunem să câştigăm cât mai multe puncte în retur ca să rămânem acolo sus. Dacă la finalul returului vom reuşi să promovăm va fi foarte bine, cine nu îşi doreşte să vadă la Brăila un fotbal de calitate?", a declarat Alin Pânzaru, antrenorul principal al CF Brăila.
Despre obiectivul din runda inaugurală a returului sursa citată a spus că acesta este unul unic - victoria.
"Obiectivul nostru din etapa inaugurală a returului este unul singur, victoria. Toţi vrem să păşim cu dreptul în sezonul de primăvară şi ne-am pregătit în acest sens dar pentru a realiza acest obiectiv avem nevoie şi de sprijinul publicului brăilean. Dacă vom obţine 6 puncte în pri