Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii au oferit peste 3.000 de flori femeilor din Suceava

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 8 martie 2013 ·

Liberalii suceveni au oferit peste 3.000 de flori femeilor din municipiul Suceava. De Ziua Internaţională a Femeii, liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, alături de mai mulţi membri ai acestui partid, au oferit narcise galbene femeilor pe care le-au întâlnit în acţiunile organizate în mai multe zone ale oraşului, dar şi celor din mai multe instituţii publice. „Aşa cum ne-am obişnuit, în fiecare an, împreună cu colegii de la PNL am oferit flori doamnelor şi domnişoarelor pe toate pe care le-am întâlnit. Am fost şi la instituţii din Suceava, şi pe stradă şi ne-am bucurat alături de ele. Le mulţumim că ne sunt alături, fie ca soţii, ca mame, fiice, bunici sau mătuşi. E un lucru minunat că avem posibilitatea ca cel puţin o dată în an să le omagiem, să le arătăm respectul pe care îl merită, şi pe care nu de fiecare dată reuşim să îl arătăm aşa cum ar trebui”, a spus Alexandru Băişanu. Alăturti de liderul liberalilor suceveni s-au aflat şi viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ilie Niţă, de liderul Organizaţiei Municipale Suceava a PNL, Marius Zmău, şi de preşedintele tinerilor liberali, Cătălin Viorel Pintea, precum şi mai mulţi consilieri judeţeni.

Întrebat ce cadou a cumpărat pentru soţia sa, Alexandru Băişanu a spus că i-a oferit acesteia un buchet de flori. El a precizat că a mers la Casa De Asigurări Sănătate pentru a-i oferi florile soţiei sale.

Liberalii suceveni au oferit peste 3.000 de flori femeilor din municipiul Suceava. De Ziua Internaţională a Femeii, liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, alături de mai mulţi membri ai acestui partid, au oferit narcise galbene femeilor pe care le-au întâlnit în acţiunile organizate în mai multe zone ale oraşului, dar şi celor din mai multe instituţii publice. „Aşa cum ne-am obişnuit, în fiecare an, împreună cu colegii de la PNL am oferit f

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni. ANM anunță temperaturi mai scăzute decât cele normale pentru decembrie

HotNews acum 40 minute
Meteorologii eu emis marți prognoza meteo pentru intervalul 25 noiembrie – 23 decembrie. Potrivit ANM, temperaturile vor mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă în întreaga țară. Pentru săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie, temperatur

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 2 ore
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Ilie Bolojan PNL o susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

Ziua Constanta acum 56 minute
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a anunţat, că liberalii o vor susţine, "fără niciun fel de negociere", pe Elena Lasconi, candidatul USR, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, informează Agerpres.ro "Vom susţine direcţia proeurop

Informări publice - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 2 ore
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Protest la Universitate, în Bucureşti, împotriva lui Călin Georgescu

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Câteva sute de tineri s-au strâns, luni seară, în Piaţa Universităţii la un protest împotriva lui Călin Georgescu. Îndemnul la manifestaţie a venit în timpul zilei, sub forma unor mesaje care au circulat pe Whatsapp, fără a avea un iniţiator declara

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 11 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Horoscop pentru marți, 26 noiembrie 2024. Gândurile zboară spre casă și familie pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relatiile parteneriale te solicita din plin. Este posibil ca unele activitati din cadrul unor proiecte sau colaborari să se amâne, datorita altor prioritati ce intervin pe neasteptate. Se pare ca ai nevoie să-ți imbogatesti palmaresul educa

Valuri de atacuri cu drone ruseşti asupra Kievului

News.ro acum 7 ore
Capitala ucraineană Kiev era, în noaptea de luni spre marţi, sub un atac susţinut cu drone ruseşti, relatează Reuters. „Atacul cu UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) asupra capitalei continuă”, a declarat după miezul nopţii primarul Vitali Kliciko

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

3°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/10°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/7°
mie.

5°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/6°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

3°/8°