Sibiu are "veleităţi de capitală regională" datorită "realităţilor istorice şi culturale", susţine senatorul PNL Nicolae Neagu, potrivit căruia nu există "motive de gâlceavă" în ceea ce priveşte stabilirea viitoarei capitale regionale.
Senatorul PNL de Sibiu, Nicolae Neagu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că nu există "motive de gâlceavă" în ceea ce priveşte stabilirea viitoarei capitale regionale, Sibiu având "veleităţi de capitală regională" susţinute istoric.
"Nu avem motive de gâlceavă. Noi trebuie să scoatem la suprafaţă nu neapărat chestiuni tehnice, ci să ţinem frontul comun asupra realităţilor istorice şi culturale. Sibiu nu numai că are o tradiţie istorică, dar evenimentele recente marchează o evidenţă administrativă la Sibiu. Suntem post Capitală Culturală Europeană (CCE), iar în momentele de desfăşurare a programului CCE, în contextul acelui an 2007, s-au întâmplat lucruri care nu se întâmplă oricând. În contextul acelui an, Sibiul a ţinut a treia Conferinţă Ecumenică Mondială, care nu e un lucru oarecare", a declarat Nicolae Neagu.
Potrivit acestuia, "Sibiu are veleităţile de capitală regională, pentru că le are istoric".
"Noi nu trebuie să ne luptăm cu nimeni şi trebuie să ţinem cont de realităţi şi evidenţe şi să facem front comun în sensul unei justificări corecte şi nu unei lupte de persoane", a adăugat Neagu.
Potrivit acestuia, "polurile decizionale vin în lume mai ales din polurile bine organizate administrativ şi nu neapărat din zonele bine definite economic".
"În această situaţie, cred că e limpede de ce Sibiu ar putea fi catalogat din start îndreptăţit şi nevremelnic centrul acestei regiuni administrative", a conchis Neagu.