O casă e făcută din felurite materiale de construcţie: de la cele solide, care îi asigură edificiului durabilitate şi uneori măreţie, cum ar fi marmura, piatra, cărămida, lemnul masiv, sticla, oţelul şi până la cele ieftine, precare, din care iese ceva improvizat şi repede trecător, ca de pildă chirpiciul, paianta, prefabricatele, rigipsul, plasticul etc.

Tot astfel şi noi, oamenii, avem în alcătuirea noastră lăuntrică, în locul materialelor de construcţie, sentimente şi energii care ne dau o anumită consistenţă şi un anumit sens. Iar cele mai frecvente sentimente şi energii care ne stăpânesc astăzi sunt, din păcate, cele din categoria negativă.

Observ în fiecare zi, cum, mai presus de voinţa mea, mă încarc cu energie negativă, mă copleşeşte răul. Trăiesc într-un mediu alterat în care mai totul în jur spre starea asta, spre destinaţia asta mă conduce fatal. Parcă ar deţine cineva telecomanda sau cheia cu care mă întoarce ca pe o jucărioară şi mă comandă, mă aruncă în marasm, în depresie, în praful şi pulberea sufletului şi ale minţii. Într-un fel, s-ar zice că am ajuns să trăiesc în anticamera neantului. În fiecare zi primesc veşti proaste, în fiecare zi cineva sau altcineva mă dezamăgeşte profund, în fiecare zi cineva sau altcineva face ceva strigător la cer, care mă revoltă, în fiecare zi cineva sau altcineva se manifestă prin şocante gesturi de şarlatanie intelectuală sau morală. Încât, fără să doresc acest lucru, mă văd silit să reacţionez, să mă împotrivesc şi sunt pus în situaţia să port tot soiul de războaie zadarnice şi străine de persoana mea. Aş putea aduce oricâte exemple de întâmplări, de stări, de persoane care ilustrează negativitatea aceasta atât de prezentă. Dar refuz să vorbesc despre rău tot timpul.

Mărturisesc că, în mod programatic, ca pe o formă de terapie, în încercarea de redempţiune, de salvare personală, caut în mi