Marile combinate şi
întreprinderi dispar de la un an la altul, iar în urma acestora rămân sute de mii de oameni pe drumuri,
care nu au alternativa
unui loc de muncă
Industria României continuă să fie pusă pe butuci, iar autorităţile responsabile se preocupă de alte probleme mai puţin ardente. În Braşov, marile întreprinderi au demult timp pus lacătul pe uşă, iar acest dezastru a avut efecte sociale majore. Cel mai recent exemplu de dezindustrializare a ţării este închiderea „temporară” a celor cinci societăţi controlate de Mechel (Mechel East Europe Metallurgical Division SRL şi combinatele Ductil Steel Buzau, Ductil Steel Oţelu Roşu, Mechel Câmpia Turzii, Mechel Târgovişte şi Laminorul Brăila) nu înseamnă altceva decât un dezastru economic şi social.
Dumitru Buţan (foto), vicepreşedintele organizaţiei municipale a Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) Braşov a precizat că fără o industrie performantă şi locuri de muncă, România nu va mai avea nici o şansă să se redreseze, iar mişcările sociale vor lua amploare. „O astfel de societate închisă înseamnă o implozie economică locală, care distruge întreaga localitate. Odată cu respectiva întreprindere îşi vor închide activitatea şi furnizorii de servicii şi vor dispărea şi taxele şi impozitele locale colectate, dar şi sumele pe care le încasau furnizorii de utilităţi. Marile întreprinderi generează pe orizontală venituri. Această dezindustrializare a României va duce la o tragedie uriaşă. PP-DD are o politică de redresare a unităţilor ce mai pot fi salvate, dar trebuie să fim şi lăsaţi să o aplicăm de către actuala putere”, a explicat Dumitru Buţan.
Acesta a mai ţinut să precizeze faptul că nici un Guvern de până acum nu a făcut nimic pentru a reindustrializa România, iar, de la un an la altul tot mai mulţi oameni rămân fără un loc de muncă însă statisticile ne prezin