Facebook are un nou News Feed de ieri, la 7 ani după ce l-a introdus pentru prima dată. Cele mai importante aspecte sunt: imaginile şi videoclipurile sunt mai mari, interfaţa este inspirată de aplicaţia pentru Android şi iPhone şi există flux personalizat pentru utilizator.
Ideea de News Feed la Facebook a venit în 2006 şi a suferit mici modificări pe parcursul anilor, dar a rămas în urma aplicaţiei de smartphone. Acum, acesta trece la un nou nivel şi este, după cum l-a caracterizat Mark Zuckerberg, un ziar personalizat al utilizatorului. Imaginile sunt mai mari, videoclipurile sunt mai bine prezentate şi conţinutul este ilustrat într-o formă mai bună.
Facebook introduce cu noul News Feed şi posibilitatea să alegi ce vrei să vezi. Dacă doreşti intri în fila de Jocuri, în cea de Muzică şi sunt, în sfârşit, ordonate cronologic, nu după vreun algoritm de sortare al reţelei sociale. O altă schimbare vine pentru a îmbunătăţi interacţiunea între oameni. Când un prieten apreciază o pagină şi îţi apare în News Feed acest lucru, pagina în cauză va fi prezentată cu tot cu fotografia de copertă şi într-un mod mai clar.
„Vrem actualizări de la prietenii noştri, dar vrem şi informaţii de la diverse publicaţii“, a spus Mark Zuckerberg la lansarea News Feed. Asta înseamnă că un link distribuit de mai mulţi prieteni va fi afişat într-un mod nou. Lângă link, pe partea stângă, vei vedea lista cu toţi prietenii care au dat mai departe. Dacă treci cu mouse-ul peste fotografia lor, vei vedea ce au spus despre acel subiect.
În partea stângă a News Feed a apărut bara cu opţiuni cum era pentru Android sau iPhone. Poţi alege în ce pagină te duci, în ce grup sau ce aplicaţii ai utilizat. În partea dreaptă există bara de unde alegi în ce filă te duci - poţi să vezi actualizări în foarte multe combinaţii, ce jocuri apreciază prietenii tăi, ce muzică etc. Foto Facebook a