News După stagiul de pregătire din vestul ţării, oficialii clubului FC Botoşani se felicită pentru soluţia aleasă. Aceştia aveau varianta unui cantonament la Oradea sau un turneu de pregătire în Antalya. Au ales prima variantă iar acum spun că a fost un cantonament foarte util şi mult mai ieftin decât în Antalya.
Cornel Şfaiţer, preşedintele clubului FC Botoşani susţine că jucătorii au avut condiţii foarte bune de cazare şi refacere. Mai mult, el consideră că meciurile disputate au fost utile şi că roş-alb-albaştrii au întâlnit adversari de nivelul celor din returul campionatului.
„Am fost foarte inspirat când am organizat acest turneu. A fost un turneu reuşit cu echipe de calibrul nostru, terenuri similare celor pe care vom juca în returul campionatului. Au fost condiţii bune atât de cazare cât şi de refacere. Echipa s-a comportat excelent, au fost disciplinaţi atât în teren cât şi în afara terenului. La momentul acesta avem un lot echilibrat. Va fi greu şi pentru Cristi Popovici să aleagă primul 11. Important este că are soluţii. Am discutat cu toţi jucătorii şi le-am solicitat să fie concentraţi în aceste două luni şi jumătate pentru a ne îndeplini obiectivul”, a spus Cornel Şfaiţer care a adăugat:
„Cu siguranţă vom mai merge să jucăm meciuri amicale în vestul ţării. Sunt condiţii bune şi nişte gazde foarte primitoare. Nu au fost durităţi în teren, nu au fost accidentări. În plus, acest stagiu de pregătire ne-a costat undeva la 40% din cât cheltuiam în Antalya. Şi din acest punct de vedere am ieşit foarte bine”.
News După stagiul de pregătire din vestul ţării, oficialii clubului FC Botoşani se felicită pentru soluţia aleasă. Aceştia aveau varianta unui cantonament la Oradea sau un turneu de pregătire în Antalya. Au ales prima variantă iar acum spun că a fost un cantonament foarte util şi mult mai ieftin decât î