Figura feminină a Constanţei intrată în legendă este Cella Serghi, cea mai cunoscută romancieră de la malul mării, etern îndrăgostită de scriitorul Camil Petrescu.
Născută la 22 octombrie 1907, în familia Marcoff, Cella era de o frumuseţe apreciată de canoanele vremii. Locuia pe strada Mării, iar marea a fascinat-o profund pe copila delicată căreia nu avea să-i fie străin tumultul sufletesc.
În 1916, familia Marcoff se refugiază din calea războiului la Brăila, apoi la Bucureşti. Cella studiază Dreptul şi se angajează secretară la un avocat. A fost căsătorită de două ori, cu inginerul Alfio Seni, apoi cu judecătorul Ion Bogdan, dar viaţa nu i-a fost deloc împăcată.
Bărbatul care i-a marcat existenţa a fost scriitorul Camil Petrescu, pe care l-a cunoscut când abia depăşise pragul maturităţii, la ştrand. Iubirea pentru el a însoţit-o toată viaţa, dar relaţia lor n-a fost niciodată oficializată.
Deşi a visat la titlul de „doamnă Petrescu“, Cella s-a mulţumit cu alintul „Moft“ cu care o răsplătea Camil cel rămas surd de-o ureche în luptele de pe front. Cella Serghi a devenit scriitoare doar ca să-i demonstreze lui Camil Petrescu că vorbeşte aceeaşi limbă cu el.
La apariţia primului ei roman, „Pânza de păianjen“ (1937), Cella i-a scris mentorului ei următoarea dedicaţie: „Lui Camil Petrescu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce înseamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul cărţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdeauna calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot... Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat“.
Romanul de debut al Cellei Serghi a avut girul a trei mari
