Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România pierde şansa de a adera la Schengen în acest an

Publicat in rfi, vineri 8 martie 2013 ·

Aşa cum era de aşteptat, miniştrii de interne şi justiţie reuniţi la Bruxelles au amânat luarea unei decizii privind aderarea Bucureştiului şi Sofiei. Tema va fi readusă în discuţie la sfârşitul acestui an, în decembrie.

Fructe şi legume importate din Turcia cu pesticide, lapte cu substanţe cancerigene provenit din Ungaria, sunt cele mai recente cazuri de produse care nu respectă normele siguranţei alimentare şi totuşi ajung pe rafturile magazinelor sau pe tarabele din pieţe. Dacă mai are consumatorul vreun mijloc de a fi sigur că hrana din farfurie nu-l va duce la spital, aflaţi în această seară de la nutriţionistul Gheorghe Mencinicopschi.

De teama unui război de uzură, pe care-l poartă ajutată doar de soldaţi africani Franţa anunţă că de luna viitoare începe să-şi retragă trupele din Mali. Parisul a mai pierdut un soldat, al patrulea, de la declanşarea luptelor.

Silvio Berlusconi a fost condamnat la un an de închisoare pentru imixtiune în cadrul unei anchete care îl vizează. Este prima decizie din cele trei aşteptate în această lună pentru Il Cavaliere, instanţa trebuie să se pronunţe şi în alte două procese: Mediaset în care este acuzat de fraudă fiscală şi Rubygate în care este acuzat de prostituţie cu minore.

Tîrgul Internaţional de Turism de la Berlin, cea mai mare manifestare de acest gen din lume, şi-a deschis joi porţile. Participă peste 10.000 de expozanţi, din 180 de ţări, între care şi România. Pe de altă parte Franţa pierde teren la capitolul turism, arată un raport dat publicităţii la Geneva. Concluzia cercetării este însă surprinzătoare: în ciuda crizei turismul rămâne un sector înfloritor. Emisiunea 40 de minute din 7 martie 2013

Aşa cum era de aşteptat, miniştrii de interne şi justiţie reuniţi la Bruxelles au amânat luarea unei decizii privind aderarea Bucureştiului şi Sofiei. Tema va fi readusă în discu

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 24 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 5 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Câți bani au cheltuit tinerii la Beach, Please! în 2025. Suma este de ordinul milioanelor de euro

Cancan acum 4 ore
După zile întregi de distracție, festivalul Beach, Please! și-a închis porțile. Ediția din acest an a fost una grandioasă și a adus cifre record, atât ca număr de participanți, cât și ca încasări. Tinerii s-au distrat copios în Costinești, dar distr

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°